Țările baltice și Polonia pregătesc propria listă de sancţiuni pentru cei vinovați în dosarul Navalnîi

Lituania, Letonia, Estonia și Polonia pregătesc propria listă de sancțiuni a celor vinovați în dosarul politicianului de opoziție Aleksei Navalnîi. După cum a informat Ministerul de Externe al Lituaniei, reprezentanții țărilor menționate întocmesc o listă a persoanelor care, după părerea lor, sunt responsabile pentru reținerea lui Navalnîi la întoarcerea în Rusia și pronunțarea sentinței. Numele acestora nu sunt deocamdată date dezvăluite. După cum amintește Rosbalt, colaboratorii lui Navalnîi au trimis președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Înaltului Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Joseph Borrell, o scrisoare în care se face apel ca pe listele de sancțiuni să fie introduse o serie de persoane apropiate președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Potrivit DW, lista este alcătuită din aceleași 35 de nume care au fost anunțate anterior într-o scrisoare adresată președintelui american, Joseph Biden. Lista îi include, între alții, pe miliardarii Roman Abramovici și Аlișer Usmanov, pe vicepreședintele Consiliului de administrație al VTB și fiu al directorului Serviciului Federal de Securitate (FSB), Denis Bortnikov, pe președintele VTB, Andrei Kostin, pe ministrul sănătății, Mihail Мurașko, pe ministrul agriculturii și industriei alimentare, Dmitri Patrușev, pe președintele Corporației de stat pentru dezvoltarea Rusiei VEB.RF, Igor Șuvalov, pe omul de televiziune și de radio Vladimir Soloviov, ca „purtătorul de cuvânt al propagandei autoritare”./snicolau/dsirbu

www.rosbalt.ru – 9 februarie