România ar putea să producă la Institutul Cantacuzino unul dintre vaccinurile anti-coronavirus aprobate de Uniunea Europeană. Institutul a decăzut însă din cauza deciziilor politice contradictorii și a subfinanțării.
Această declarație a premierului Florin Cîțu pare, însă, mai mult o speranță decât un plan bazat pe analiza capacităților logistice de care dispune Institutul sau ținând seama de realizările cercetătorilor din ultimii zece ani.
Institutul are o istorie impresionantă în spate, dar deciziile politice contradictorii și subfinanțarea din perioada post-decembristă au dus la decăderea acestuia. În absența unui lider provenit din lumea virusologilor, microbiologilor, imunologilor, care să aibă energia și voința de a menține în viață moștenirea lui Ion Cantacuzino, totul pare să se fi prăbușit acolo, ca și cum România nu ar mai fi interesată să aibă cu adevărat linii funcționale de producere a vaccinurilor. Ca și cum Institutul nu are cu adevărat și valoare strategică: nepăsarea de dinaintea epidemiei de coronavirus continuă, acesta este secretul scandalos al scoaterii din joc a Institutului.
Ani de zile guvernele, indiferent de culoarea lor, au dărâmat încetul cu încetul tot ceea ce era funcțional în Institut. S-au ferit să-l aducă la zi, să-l modernizeze, să finanțeze echipe din care să facă parte nume importante din cercetarea internațională, să-i ofere Institutului Cantacuzino tot ceea ce alte institute europene de profil au pentru a fi eficiente.
Oficialii români au preferat să pună pe butuci Institutul și să cumpere vaccinuri și seruri din import. În 2009, Institutul reușea încă să producă vaccinul împotriva gripei porcine, dar în 2010, Agenţia Naţională a Medicamentului îi retrage autorizaţiile de producere şi vânzare a oricărui tip de vaccin. Apoi, în 2013 Cantacuzino revine cu vaccinul antigripal, dar la nici o lună de la producerea lui, Agenția îl retrage de pe piață, pe motiv că poate avea efecte secundare nedorite. Doi ani mai târziu se va dovedi că vaccinul e eficace, dar va fi prea târziu, fiindcă în 2014 Institutul nu mai are bani nici de salarii.
Acum zece ani era, încă, unul dintre cele 11 institute din lume care produceau vaccinuri antigripale. Interesele afaceriștilor din industria farmaceutică, influența lor și delăsarea celor care ar fi trebuit să aibă grijă ca un institut cu rol strategic să continue să aibă anvergură internațională, au dus la dezmembrarea lui bucată cu bucată. În 1992, Institutul a renunțat să mai facă vaccinul antipoliomelitic, apoi vaccinul antirujeolic, zece ani mai târziu a închis linia pentru vaccinul împotriva tusei convulsive și în cele din urmă și linia pentru cel antigripal.
Ministerul Sănătății nu a renunțat la aceste vaccinuri pe motiv de eficacitate, ci doar a decis să cumpere din import sub diferite pretexte.
Peste o lună și jumătate Institutul împlinește 100 de ani de existență. Chiar înainte de fondarea sa, profesorul Ion Cantacuzino (1863-1934) a înființat Laboratorul de Medicină Experimentală, pe lângă Facultatea de Medicină, Laborator care, după mărturisirile fondatorului său, pe durata Primului Război Mondial a produs toate vaccinurile și serurile pentru necesarul Armatei Române și Armatei Ruse. În jurul acestui Laborator de Medicină Experimentală a fost ridicat Institutul pe care îl va conduce Ion Cantacuzino aproape până la moartea sa și tot aici a fost dezvoltată „metoda Cantacuzino” de vaccinare împotriva holerei, metodă folosită încă în statele în care această boală nu a fost total eradicată. Sub bagheta lui Cantacuzino, România a devenit în 1926 a doua țară din lume, după Franța, care a introdus vaccinul împotriva tuberculozei pentru noi născuți.
Acum, Institutul e condus de un ortoped, generalul Florin Oancea, care are multă experiență în patologia sportivă și e pasionat de traumatologie. Adjunctul este colonelul Dragoș-Alexandru Necula, absolventul Facultății de Construcții de Mașini din Iași, cu un doctorat în domeniul Informațiilor și Securității naționale.
Niciunul dintre ei nu are experiența epidemiilor, niciunul nu a gândit până acum vreo strategie de vaccinare și, în plus, niciunul nu a făcut cercetare medicală. Nu e clar de ce li s-au dat aceste funcții, devreme ce nu au nicio legătură cu ceea ce a fost și ar putea redeveni Institutul Cantacuzino.
În 2017, Institutul a fost trecut sub Ministerul Apărării pentru a fi salvat de la faliment. De atunci încoace, miniștrii care s-au perindat în fruntea Armatei au ignorat această nouă responsabilitate pe care au primit-o, de a redresa ceea ce fusese, până nu demult, cel mai mare institut de seruri și vaccinuri din România şi din Europa de Sud-Est. Actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, eticheta acum trei ani și jumătate drept „aberație” această mutare a institutului de seruri și vaccinuri sub umbrela MApN. Între timp nu mai spune nimic, deși evoluția pandemiei de coronavirus i-ar da toate motivele să facă mai mult decât declarații.
O întrunire de urgență cu specialiștii din domeniu, eventual sub emblema Consiliului Suprem pentru Apărarea Țării, le-ar putea da președintelui și premierului o perspectivă de punere pe roți a Institutului Cantacuzino după atâția ani în care atât de multe guverne s-au căznit să-l distrugă.
Autor Sabina Fati
DEUTSCHE WELLE, 9 februarie 2021
