România are şase procurori delegați la recent înființatul Parchet European

România are de astăzi şase procurori delegați la recent înființatul Parchet European. Conducerea acestui organism comunitar a fost de acord cu toate propunerile transmise de Ministerul român al Justiției. Este vorba – potrivit redactorului Diana Surdu – de patru procurori de la DNA, unul de la Parchetul Judecătoriei Iași și unul de la Parchetul General.
România a fost printre primele state membre ale Uniunii care au susținut înființarea Parchetului European, instituție cu rol esențial în consolidarea statului de drept și în combaterea infracțiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene – precizează Justiția de la București. Parchetul European este condus de Laura Codruța Kövesi. /ahincu/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 februarie)