Acceptarea „plicului” de către medici va fi anchetată din martie de Serviciul Naţional de Apărare din Ungaria

Începând din luna martie, Serviciul Naţional de Apărare din Ungaria (NVSZ, structură a Ministerului de Intene din Ungaria – n.r.) va controla acceptarea „plicului” de către persoanele care se află în relaţie contractuală cu sistemul sanitar, a anunţat joi dimineaţă, într-o emisiune a postului naţional de radio Kossuth, directorul Direcţiei de prevenire a corupţiei a Serviciului Naţional de Apărare. Piroska Váradi a subliniat că, începând cu 1 ianuarie, Codul Penal din Ungaria prevede extinderea infracţiunii de luare de mită, care acum cuprinde şi banii acordaţi personalului medical. Colonelul Piroşka Váradi a adăugat că prin aceasta se înţelege avantajul nejustificat dat, promis, primit sau solicitat în legătură cu un serviciu medical. Este permisă doar oferirea sau primirea cadourilor, dar banii în numerar sau orice altă contraprestaţie contravine Codului Penal, indiferent de valoare, a explicat Piroska Váradi, care a subliniat că scopul nu este de a-i atrage în cursă pe medici. Persoanele anchetate vor fi supuse unui test pe baza unui motiv întemeiat constatat, cum ar fi o informaţie verificată sau date aflate în urma analizei de risc a expunerii la corupţie a sistemului sanitar, precum şi pe baza unui mandat eliberat de procuror. Colonelul Piroska Váradi a mai precizat că în toate cazurile va fi verificat personalul sanitar şi nu pacienţii./ademeny/sdm2

(MTI – 11 februarie)