Premierul Mario Draghi și miniștrii din guvernul său au depus jurământul

Guvernul Draghi a depus jurământul, în urmă cu câteva minute, la Palatul Quirinale, și, astfel, și-a început mandatul. Primul Consiliu de Miniștri urmează să se reunească sâmbătă după-amiază. Miercuri va avea loc votul de încredere la Senat și la Camera Deputaților.
Noul executiv cuprinde 23 de miniștri, 15 politicieni (patru din M5S, câte trei din PD, FI și Liga, unul din LEU și unul din IV) și opt tehnicieni. Șapte nume din guvernul Conte, inclusiv ministrul sănătății, Roberto Speranza, ministrul de interne, Luciana Lamorgese, și ministrul afacerilor externe, Luigi Di Maio, rămân în funcții. Ia naștere Ministerul Tranziției Ecologice, încredințat fizicianului Roberto Cingolani. Liga, împreună cu Giorgetti, obține Ministerul pentru Dezvoltare Economică. O treime din miniștri sunt femei.
Depunerea jurământului a fost marcată de regulile stricte anti-Covid, iar miniștrii au fost testați înainte de a intra în sală. Ceremonia a fost difuzată în streaming.
După jurământ, urmează „ceremonia clopoțelului”, cu predarea cheii guvernului între Giuseppe Conte și noul prim-ministru Mario Draghi, la Palatul Chigi, la ora 13:00. Imediat după aceea, Draghi va reuni primul Consiliu de Miniștri.
Iată echipa completă, formată din 23 de miniștri, 9 fără portofolii și 14 cu portofolii:

Miniștri fără portofoliu:
Federico D’Incà – ministrul pentru Relațiile cu Parlamentul
Vittorio Colao – ministrul Inovării și Tranziției Digitale
Renato Brunetta – ministrul Administrației Publice
Maria Stella Gelmini – ministrul Afacerilor Generale și Autonomiei
Mara Carfagna – ministrul pentru Sud și Coeziune Teritorială
Fabiana Dadone – ministrul Politicilor pentru Tineret
Elena Bonetti – ministrul Egalității de Șanse și Familiei
Erika Stèfani – ministrul pentru Dizabilități
Massimo Garavaglia – ministrul Turismului (va deveni ministru cu portofoliu)

Miniștri cu portofoliu:
Luigi Di Maio – ministrul Afacerilor Externe
Luciana Lamorgese – ministrul de Interne
Marta Cartabia – ministrul Justiției
Lorenzo Guerini – ministrul Apărării
Daniele Franco – ministrul Economiei
Giancarlo Giorgetti – ministrul Dezvoltării Economice
Stefano Patuanelli – ministrul Agriculturii
Roberto Cingolani – ministrul Tranziției Ecologice
Enrico Giovannini – ministrul Transporturilor
Andrea Orlando – ministrul Muncii
Patrizio Bianchi – ministrul Educației
Cristina Messa – ministrul Universității și Cercetării
Dario Franceschini – ministrul Culturii
Roberto Speranza – ministrul Sănătății.

În total, guvernul Draghi respectă, conform previziunilor, o structură mixtă între politicieni (15) și tehnicieni (8). Din partidele politice, care vor sprijini executivul condus de Draghi, sunt: ​​patru din M5S (Di Maio, Patuanelli, D’Incà și Dadone), câte trei pentru PD (Franceschini, Guerini și Orlando), Liga (Giorgetti, Stefani și Garavaglia) și Forza Italia (Brunetta, Carfagna și Gelmini), unul din partea Italia Viva (Bonetti) și unul din LEU (Speranza).
Roberto Garofoli este subsecretarul Guvernului.
Guvernul Draghi va obține miercuri votul Senatului, iar joi dimineață va primi votul în Camera Deputaților./oavram/lbadiu

(www.rainews.it – 13 februarie 2021)