Emiratele Arabe Unite au numit primul ambasador în Israel

Conducătorul Dubaiului și vicepreședinte al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a desemnat primul ambasador al țării în Israel în persoana lui Mohammed Mahmoud Al-Khaja, a anunţat duminică Biroul de presă din Dubai. Cabinetul Emiratelor Arabe Unite a aprobat luna trecută înființarea unei ambasade la Tel Aviv, în Israel, relatează presa de stat, în timp ce Israelul a anunțat deschiderea ambasadei sale la Abu Dhabi, după ce EAU și Israel au convenit să îşi normalizeze relațiile, în august.(REUTERS – 14 februarie)/opopescu/dsirbu