În Israel se vor redeschide restaurantele în jurul datei de 9 martie

Israelul intenţionează să redeschidă restaurantele în jurul datei de 9 martie, în cadrul revenirii sale treptate la normalitate, în contextul în care procesul de vaccinare împotriva COVID-19 continuă cu succes, a declarat duminică un oficial. Mai mult de 41% dintre israelieni au primit cel puţin o doză de vaccin Pfizer, iar Israelul intenţionează să redeschidă parţial hotelurile şi sălile de sport pe 23 februarie pentru cei cărora li s-au administrat ambele doze sau care au imunitate după ce au fost infectaţi cu coronavirus. Nachman Ash, coordonatorul reacţiei naţionale în faţa pandemiei, a declarat că redeschiderea hotelurilor, a restaurantelor şi cafenelelor va avea loc peste încă două săptămâni. „Asta va fi în jurul datei de 9 martie”, a decarat el pentru Ynet TV. „Dorim să deschidem treptat, cu grijă, pentru a nu ne confrunta cu naşterea unui nou val şi cu o nouă carantină”. Israelul a început ieşirea din a treia carantină săptămâna trecută. Ţara va ajunge la imunizarea completă, cu două doze, a 30% din populaţia sa de nouă milioane de locuitori în luna februarie, ceea ce reprezintă un prag pentru o relaxare preliminară a măsurilor. Ţara speră să ajungă la o acoperire de 50% şi o deschidere mai amplă în luna martie. Campania de vaccinare se află în centrul campaniei premierului Benjamin Netanyahu în încercarea de a câştiga un nou mandat în alegerile care vor avea loc pe 23 martie./aionita/ilapadat

(REUTERS – 14 februarie)