Detenţia liderului civil înlăturat din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a fost prelungită

Avocatul liderului civil înlăturat Aung San Suu Kyi, din Myanmar, a declarat că detenţia acesteia a fost prelungită cu încă două zile şi că ea nu va apărea la tribunal, aşa cum era de aşteptat pentru ziua de luni. Avocatul a afirmat că încă încearcă să îşi vadă clienta, la două săptămâni după ce ea şi alţi miniştri au fost reţinuţi. Protestele prodemocraţie s-au reluat, pentru a zecea zi consecutiv. Liderul înlăturat a fost centrul campaniei împotriva conducerii militare şi numeroşi demonstranţi i-au purtat fotografia pe pancarte. Noi demonstraţii au avut loc în Yangon, în ciuda detaşării de maşini de poliţie şi tunuri cu apă în apropierea Pagodei Sule, care este unul dintre centrele protestelor. În oraşul sudic Tavoy protestatarii au purtat pancarte cu mesaje critice la adresa Armatei, ca, de exemplu, „Ucid ziua, fură noaptea, mint la televiziune”./aionita/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 februarie)