2.676 de noi infectări cu coronavirus au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore

2.676 de noi infectări cu coronavirus au fost diagnosticate de ieri până astăzi în România, rezultate din aproximativ 32.700 de teste Real Time PCR și rapide. Numărul total al cazurilor de COVID-19 de la debutul epidemiei este de aproape 766.000, din care marea majoritate, spre 93%, au fost declarate vindecate. S-au depășit însă 19.500 de decese asociate SARS-CoV-2, cu alte 81 înregistrate de ieri până astăzi. În spitale sunt puțin peste 7.000 de pacienți cu coronavirus, din care 943 au în prezent în nevoie de îngrijiri la terapie intensivă. În privința ratei îmbolnăvirilor, județul Maramureș revine astăzi în zona roșie, cu o incidență ușor peste 3 cazuri la mia de locuitori cumulată în 14 de zile, alături de Timiș care se menține cu cel mai ridicat nivel din țară – 3,7 la mie, astăzi. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie)/ilixandru/denisse