Cercetătorii englezi au depistat o nouă tulpină a coronavirusului, confirmată la 38 de cazuri de infecție în Anglia

Autoritățile sanitare din Anglia au identificat 38 de cazuri de infecție cu o nouă tulpină a coronavirusului care prezintă o mutație importantă despre care se crede că ar reduce eficiența vaccinurilor, a transmis marți guvernul britanic. „În prezent, nu există nicio dovadă că acest set de mutații provoacă o infecție mai gravă sau că ar fi mai contagioasă”, a declarat profesorul Yvonne Doyle, director medical în cadrul Serviciului de sănătate publică din Anglia (PHE). Potrivit autorităților sanitare engleze, cele 38 de cazuri depistate sunt dispersate pe întreg teritoriul Angliei. Noua variantă, denumită B.1.525, poartă o mutație întâlnită la proteina spike E484K , prezentă și la varianta sud-africană și este cea mai importantă mutație depistată până acum, care ar putea submina eficiența vaccinurilor. Varianta B.1.525 a mai fost depistată în Nigeria, Danemarca și Canada, a menționat PHE./cstoica/denisse

(www.reuters.com – 16 februarie)