Proteste în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară

Sute de polițiști din București și din țară au protestat de dimineață, în Piața Victoriei din Capitală, nemulțumiți de bugetul alocat în acest an Ministerului de Interne pentru cheltuielile de personal, de înghețarea salariilor pentru bugetari și de creșterea considerată infimă a salariului minim, de asemenea, nemulțumiți de eliminarea tichetelor de vacanță. De neacordarea în acest an a voucherelor sunt nemulțumiţi și angajații din industria ospitalității. Şi ei au protestat în mai multe orașe din țară. Ministrul economiei, Claudiu Năsui, a spus că planurile de dezvoltare a sectorului nu trebuie făcute la minister, ci prin colaborare între stat, autorități locale și industrie. El a mai afirmat, astăzi, că pot fi folosite fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență și a pledat pentru munca declarată în acest domeniu. Proteste au fost azi în fața Ministerului Transporturilor. Aproximativ 100 de sindicaliști de la căile ferate au cerut aplicarea statutului personalului feroviar, o lege prin care ar trebui să crească salariile și să se facă mai multe investiții pentru modernizarea liniilor de tren. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie)/ilixandru/denisse