Persoanele care vor să se vaccineze vor primi informații despre posibilele reacții adverse în centrele de vaccinare anti-COVID-19

Persoanele care doresc să se vaccinze împotriva COVID-19 vor primi mai multe informații despre posibilele reacții adverse ale serurilor atunci când ajung în centrele de vaccinare. Tot acolo va fi disponibilă în locuri vizibile fișa de raportare a reacțiilor adverse centralizate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 precizează că persoanele vaccinate vor putea transmite fișa completată și prin poștă, fax sau e-mail./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 februarie)