Aspecte ale reuniunii virtuale extraordinare a Consiliului de Securitate ONU, pe tema schimbărilor climatice

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că în Consiliul de Securitate ONU ar trebui să fie luată în considerare numirea unui emisar special pentru securitate climatică, pentru coordonarea eforturilor ONU în acest sens. El a afirmat, în cadrul unei reuniuni virtuale extraordinare a Consiliului, că lupta împotriva schimbărilor climatice reprezintă o chestiune de pace şi securitate. „După un eveniment climatic extrem, el va adopta măsuri umanitare de urgenţă, pentru a salva vieţi şi pentru a asigura securitatea, pentru a furniza instrumente de reconstrucţie sustenabilă, iar în alte cazuri va fi necesar să sprijine comunitatăţile în a se adapta la creşterea nivelului mării şi la eroziunea solului. Ar trebui să existe plăţi către micii producători, pentru a reporni economia. Este, în mod clar, o agendă ce face apel la prevenire şi eficienţă. Trebuie să susţinem numirea unui emisar special pentru securitate climatică, ce va coordona toate aceste eforturi”, a spus preşedintele Franţei. Premierul britanic, Boris Johnson, a evidenţiat creşterea numărului de evenimente meteorologice extreme şi o presiune tot mai mare pe resurse tot mai puţine. Naturalistul David Attenborough le-a spus liderilor participanţi la reuniunea virtuală că schimbările climatice ar putea distruge oraşe întregi, dacă emisiile de dioxid de carbon nu vor fi reduse./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie