Maia Sandu după decizia Curții Constituționale: „Așa-zisa lor majoritate nu are nimic în comun cu salvarea țării. Țara trebuie salvată de hoți”

Președinta Maia Sandu a comentat decizia de astăzi a Curții Constituționale și a spus că această hotărâre ar fi de înțeles într-o situație de normalitate, însă nu acum. Fără a vorbi exact despre viitoarele sale acțiuni, Maia Sandu a spus că nu se ține de funcție și că poporul e cel care va tranșa această situație.

„Nu sunt prizonierul funcției. Nu voi fi un președinte comod cu cei certați cu legea și interesul public. Eu voi vorbi pentru oameni. Nu avem dreptul să permitem recapturarea instituțiilor statului. Poporul este deținătorul real al puterii în stat. El este cele care poate să tranșeze la anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor sau al țării”.

Într-un briefing, președinta a comparat actuala situație din Republica Moldova cu cea de la sfârșitul anului 2015, când fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, și-a creat o majoritate parlamentară apropiată lui și președintele Nicolae Timofti a fost nevoit să numească un candidat al acestei majorități la funcția de prim-ministru. Maia Sandu pledează în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate. Președinta a cerut curaj și asumare deputaților „care nu sunt prinși în mrejele mafiote” să meargă în alegeri anticipate. Ea a mai declarat că în actualul parlament nu există 51 de deputați care să susțină lupta împotriva corupției și a spus că nu crede în intențiile deputaților de a susține un guvern care să scoată Republica Moldova din criză.

„Deoligarhizarea nu a fost posibilă, pentru că în Parlamentul actual ales în timpul regimului autoritar, după regulile lui Plahotniuc, nu au ajuns suficienți deputați care să vrea să schimbe țara. Parlamentul a ajuns o piață politică: în care se vând, se cumpără deputați, se sechestrează deputați. Eu nu îi cred că vor susține un guvern care să ajute țara să depășească criza economică. Eu nu îi cred atunci când spun că vor să se ocupe de criza economică, dacă era așa includeau în buget un fond de garantare a creditelor. Așa-zisa lor majoritate nu are nimic în comun cu salvarea țării. Țara trebuie salvată de hoți”./csimion/cpodea

www.radiochisinau.md – 23 februarie