Mai mulţi studenți de la Facultatea de Drept din București riscă să fie exmatriculați pentru fraudarea unor examene

47 de studenți de la Facultatea de Drept din București ar putea fi exmatriculați pentru fraudarea unor examene. Într-o declarație făcută pentru Radio România Actualități decanul Facultății de Drept, Răzvan Dincă, a precizat că unii studenți au profitat de situația creată de sistemul de examinare online, formând grupuri de comunicare paralele în care rezolvau în comun subiectele de examen. El a adăugat că situația a fost semnalată de alți studenți, iar sesizările au fost însoțite de dovezi ale acestor conversații în format electronic. Profesorii titulari de la mai multe materii au formulat referate de exmatriculare pentru studenții în cauză, potrivit Regulamentului, a mai spus decanul Facultății de Drept a Universității București./cmorozanu/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 24 februarie)