Polonia reintroduce restricţii în nord-estul ţării, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19

Polonia va reintroduce restricţii în regiunea Warminsko-Mazurskie din nord-estul ţării, după raportarea unui număr relativ mare faţă de restul ţării de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, a anunţat miercuri ministrul polon al sănătăţii, Adam Niedzielski. „Am decis să facem un mic pas înapoi”, a spus oficialul polon, precizând că începând de sâmbătă în regiune se vor închide mall-urile, hotelurile şi şcolile în întreaga regiune Warminsko-Mazurskie. Varşovia a relaxat unele măsuri, care includ deschiderea pârtiilor de schi, a sălilor de cinema, a hotelurilor şi teatrelor, dar autorităţile polone au avertizat că măsurile pot fi reimpuse, în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice./mbaciu/asalar

(REUTERS – 24 februarie)