Vladimir Putin a anunţat existenţa unor informaţii despre pregătirea unor acţiuni provocatoare împotriva Rusiei

Autorităţile ruse deţin date despre pregătirea împotriva Rusiei a unor acţiuni provocatoare informaţionale privind combaterea coronavirusului, a anunţat, miercuri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în şedinţa Colegiului Serviciului Federal de Securitate (FSB). „Știți, s-au întreprins şi se întreprind numeroase tentative în acest sens şi vă mulțumesc pentru informațiile pe care le transmiteți conducerii politice a țării în legătură cu pregătirea unor provocări în această sferă” – a declarat șeful statului rus, referindu-se la încercările unora de a pune la îndoială realizările Rusiei în lupta împotriva coronavirusului. Vladimir Putin a subliniat că împotriva Rusiei „se desfășoară o campanie informaţională țintită, cu acuzații categorice și nefondate pe marginea unei serii întregi de probleme”. „Unele chiar și absurde, aș spune tot felul de teorii conspirative anecdotice, cu scopul de a pune la îndoială, de exemplu, realizările noastre în domeniul medicinei și în combaterea coronavirusului” – a adăugat Putin./ssirbu/atataru

(www.tass.ru – 24 februarie)