Târgul Gaudeamus Radio România începe sub semnul Mărţişorului

Realizator: Radio România organizează începând de luni pe tot parcursul lunii martie târgul de carte Gaudeamus, ediție maraton online pe site-ul gaudeamus.ro. Peste 70 de participanți, printre care se numără prestigioase edituri din țară, și-au anunțat până acum prezența cu zeci de evenimente legate de cele mai recente apariții editoriale. Târgul Gaudeamus Radio România își păstrează caracterul generalist, iar durata acestei ediții permite în premieră adoptarea unor tematicii distincte, precum cartea de non-ficţiune, poezia sau cartea pentru copii. Primele opt zile stau sub semnul Mărțișorului, spune coordonatoarea Cornelia Chifor și sunt dedicate scriitoarelor și literaturii adresate publicului feminin.
Cornelia Chifor: Programul primei zile a târgului include evenimente precum interviu cu Ali Standish, autoarea romanului ”Ethan, cel care am fost”, și cartea autobiografică a actriței Demi Moore, ”Din suflet”. Sunt două volume care se încadrează în tema pe care o propunem publicului nostru în primele zile ale târgului, și anume literatură scrisă de femei sau adresată publicului feminin. Marea majoritate a participanților tradiționali la târgurile Gaudeamus Radio România se regăsesc și printre participanții la această ediție. Indiferent de formula în care se derulează, Târgul Gaudeamus Radio România va rămâne un loc unde toți iubitorii de carte își pot întâlni autorii preferați.
Realizator: Evenimentele târgului pot fi urmărite pe gaudeamus.ro și pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus, pe site-urile și paginile din rețelele de socializare ale participanților, semnalate prin linkuri active în programul târgului.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 martie)