Revista presei internaţionale – 3 martie

Este „prematur” şi „nerealist” să gândim că pandemia de COVID-19 se va termina curând, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, citată de Los Angeles Times. Numărul infectărilor la nivel global a crescut din nou pentru prima dată în ultimele săptămâni, constată şi Deutsche Welle, în timp ce Il Fatto Quotidiano vorbeşte despre fenomenul îngrijorător al creşterii cazurilor de coronavirus în rândul tinerilor. Astfel, în Italia, pentru prima dată de la începutul pandemiei, incidența infectărilor cu coronavirus în rândul persoanelor sub 20 de ani a depășit-o pe cea din rândul adulților. Această situaţie confirmă impactul în creştere al COVID-19 în școli, determinându-i pe experți să ceară autorităţilor să treacă la învățământul la distanță în zonele cele mai afectate, mai scrie ziarul italian. Pe de altă parte, lipsa copiilor de la şcoală lasă urme adânci asupra educaţiei lor. Concret, din cauza coronavirusului, elevii din lumea întreagă au pierdut în medie o treime din anul şcolar, arată un raport al organizaţiei Salvaţi Copiii, citat de La Libre Belgique. Calculând un număr uriaş de zile pierdute de toţi copiii la nivel global, şi anume, 112 miliarde de zile de şcoală, La Stampa prezintă diferenţe semnificative între diferitele zone geografice de pe glob. Astfel, în America Latină, Caraibe și Asia de Sud, minorii au petrecut 110 zile fără niciun fel de şcoală, în Orientul Mijlociu 80 de zile, în Africa Subsahariană 69, în Asia de Est și Pacific 47, în Europa de Est și Asia Centrală 45 de zile, iar în Europa de Vest 38.
În vecinătatea noastră, epidemiologul şef al Serbiei susţine că nu există alternativă la instaurarea stării de urgenţă, altfel sistemul de sănătate va exploda, scrie agenţia sârbă Tanjug, în timp ce Bulgaria se confruntă cu o creştere bruscă a numărului de cazuri, constată publicaţia sofiotă Sega. Germania, la rândul ei, intenţionează o prelungire a carantinei până la 28 martie, însă cu relaxarea prudentă a unor măsuri, anunţă Deutsche Welle.
În aceste condiţii, ritmul lent în care se desfăşoară campania de vaccinare la nivelul Uniune Europene din cauza cantităţii insuficiente de doze disponibile generează tensiuni în blocul comunitar. „Unitatea Uniunii Europene în privința combaterii coronavirusului este pusă sub presiune din cauza modalității de alocare a vaccinurilor”, titrează The Telegraph, constatând că o serie de ţări poartă negocieri independente de Bruxelles pentru a obţine vaccinuri din afara programului UE. Comisia Europeană a avertizat însă marţi că autorizările în regim de urgenţă din partea anumitor state membre pot fi mai riscante decât procedura integrală adoptată de Agenția Europeană a Medicamentelor, relatează Reuters, adăugând că avertismentul vine în contextul în care mai multe ţări membre au negociat individual cumpărarea de vaccinuri din Rusia şi China care nu au autorizarea blocului comunitar.
Continuă şi controversele legate de certificatele de vaccinare, care sunt văzute de New York Times drept noul punct de inflamare a politicii. O lume divizată între vaccinaţi şi nevaccinaţi promite o gură de oxigen pentru economii, dar presupune şi riscuri morale şi practice ridicate, consideră editorialistul cotidianului american. Totuşi, ideea ajunge să fie aplicată în cele mai neaşteptate situaţii. Astfel, potrivit ziarului turc Habertürk, Arabia Saudită condiționează participarea la pelerinajul de la Mecca de vaccinarea împotriva coronavirusului. Presa britanică, la rândul ei, în frunte cu The Times, îşi exprimă încrederea că noul paşaport digital va permite accesul britanicilor la destinaţiile estivale europene. The Independent avertizează asupra riscului de apariţie a unor pașapoarte de vaccinare anti-COVID contrafăcute, preluând explicaţiile unui specialist în securitate cibernetică. Potrivit acestuia, dacă dovada vaccinării împotriva coronavirusului asigură călătorii sau alte privilegii, „oamenii vor avea un stimulent să creeze o piață de documente falsificate”, subliniază The Independent.
La nivel european, Financial Times observă posibila apariţie a unui nou tandem, mai ales în condiţiile în care cancelarul german Angela Merkel va părăsi scena politică spre sfârşitul acestui an. Este vorba de o axă, Paris-Roma, care ar putea deveni motorul integrării europene sub conducerea preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a noului premier italian, Mario Draghi. Totuşi, potrivit unor declaraţii de luna trecută, făcute tot pentru Financial Times, Macron s-a arătat sceptic faţă de un scenariu în care „Parisul dansează cu Berlinul, pentru a face Roma geloasă, iar când Berlinul nu se comportă suficient de amabil, Parisul îl lasă și dansează cu Roma”.
Polonia, în schimb, are o parte de o nouă tensiune în relaţiile cu Uniunea Europeană, după ce modificările din legile justiţiei i-au adus marţi Varşoviei o nouă înfrâgere în faţa Curţii Europene de Justiţie, constată Les Echos. La Libre Belgique aminteşte că Polonia a fost condamnată de mai multe ori de Curtea Europeană de Justiţie pentru reformele din sistemul judiciar introduse din 2015 încoace de partidul conservator naţionalist Dreptate şi Justiţie (PiS) şi că Bruxelles-ul se teme de „o supunere a justiţiei, orchestrată de executivul dominat de PiS”.
În privinţa realităţilor româneşti, U.S. News&World Report titrează „O politiciană româncă și fiica unui fost președinte, condamnate la închisoare pentru corupție”. „O instanță din România a condamnat un fost ministru, precum și pe fiica fostului președinte Traian Băsescu la închisoare pentru spălare de bani și pentru că ar fi convins o serie de persoane să ofere mită în vederea finanțării campaniei prezidențiale din 2009”, detaliază publicaţia americană. Ştirea este şi un prilej pentru o scurtă prezentare a situaţiei din România. „În ultimii cinci ani, acest stat din Uniunea Europeaană s-a confruntat cu cele mai mari proteste de stradă din ultimele decenii din cauza corupției, iar tentativele guvernului anterior de centru-stânga de a scoate de sub incidența Codului penal o serie de fapte de corupție au stârnit îngrijorări la Bruxelles și la Washington”, scrie U.S. News&World Report, adăugând că: „la nivelul mai multor partide, anchetele procurorilor anticorupție au dezvăluit conflicte de interese, abuzuri de putere, cazuri de fraudă și de acordare preferențială a unor contracte în schimbul mitei”.

(Carolina Ciulu – RADOR)