Preşedintele Klaus Iohannis cere explicaţii ministrului justiției, în dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat ministrului justiției, Stelian Ion, să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat.

Potrivit șefului statului, românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Într-o postare pe o rețea de socializare, președintele României a mai precizat că a cerut ministrului justiției și ministrului de interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă.

Amintim că, în urmă cu două zile, Tribunalul București a respins definitiv solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foștilor șefi ai Jandarmeriei, în dosarul 10 august./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 4 martie