Bilanţ al cazurilor de COVID-19 în România

Numărul cazurilor noi raportate astăzi la nivel naţional este de 4.342, din peste 36.000 de teste efectuate. Au fost raportate încă 101 de decese, iar la terapie intensivă sunt internaţi acum 1.067 de pacienţi. Bucureştiul intră în scenariul roşu, după ce incidenţa cumulată a cazurilor este de 3,05 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori. Mai mult, Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat, tot astăzi, despre apariţia a două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului în ţara noastră. Este vorba de o femeie din Bucureşti şi de un bărbat de cetăţenie turcă din judeţul Argeş./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 martie