Papa Francisc își începe vizita în Irak

Papa Francisc își începe azi vizita istorică în Irak, cu un mesaj de reconciliere pentru o țară măcinată de război și terorism. Pe lângă amenințările de securitate, vizita papală are loc și pe fondul restricțiilor legate de pandemie, după cum transmite corespondentul RRA la Roma Elena Postelnicu.
Reporter: După vizita în Japonia în noiembrie 2019 aceasta este prima călatorie apostolică în străinătate efectuată de Papa Francisc. Aviomul cu Suveranul Pontif urmează să plece în aproximativ o oră de la Roma și va ajunge la Bagdad în jurul orei locale 14:00. Chiar dacă Suveranul Pontif s-a imunizat încă de la jumătatea lunii ianuarie, la fel personalul Sfântului Scaun care îl însoțește, precum și toți jurnaliștii, mult mai puțini față de alte dăți, care au fost acreditaţi numai după ce au acceptat să fie vaccinați în interiorul Vaticanului, pandemia îi îngrijorează pe toți, cu atât mai mult cu cât Irakul a declarat carantină la nivel național pentru două săptămâni până la 8 martie, zi în care se încheie și această călătorie apostolică. Încă de aseară Papa Francisc a transmis un mesaj video cetățenilor din Irak.
Papa Francisc: Vin ca pelerin, ca pelerin de pocăință, pentru a implora de la Domnul iertare și reconciliere după atâția ani de război și terorism, pentru a cere de la Dumnezeu consolarea inimilor și vindecarea rănilor. Doresc mult să vă întâlnesc, să văd chipurile voastre, să vizitez ţara voastră, leagăn antic și extraordinar de civilizație.
Reporter: Pe lângă apropierea de creștini și sprijin în vederea reconstruirii ţării, devastată de războaie și terorism, o altă semnificație a acestei vizite este și mâna întinsă Fraților Musulmani./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 martie