În Timișoara rata de infectare cu coronavirus a ajuns la 7,5 cazuri la mia de locuitori

În Timișoara rata de infectare cu coronavirus cumulată la 14 zile este în creștere de mai multe săptămâni. Azi a ajuns aproape de 7,5 cazuri la mia de locuitori și este chiar mai mare, peste 10 la mie, în localitățile limitrofe, unde locuiesc mulți dintre cei care lucrează în municipiu. Județul are cea mai ridicată incidență a infectărilor la nivel național, 5,5 la mie.
Şi în București, care a revenit de două zile în zona roșie, cu peste trei cazuri la mia de locuitori, sunt așteptate măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. O ședință a Comitetului municipal pentru situații de urgență este anunțată pentru mâine dimineață. Capitala a raportat astăzi peste 900 de cazuri noi de COVID, adică aproape un sfert din totalul la nivel național, care a depășit din nou 4.000. În același timp continuă să crească și ritmul vaccinării, de ieri până azi s-au făcut peste 48.620 de doze, cele mai multe în 24 de ore de la debutul campaniei de imunizare./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie)