Fostul președinte al Consiliului de Administrație al Societății Romaero Băneasa, Ștefan Paraschiv, va fi numit director general al Companiei Metrorex

Realizator: Economistul Ștefan Paraschiv, fost președinte al Consiliului de Administrație al Societății Romaero Băneasa, va fi numit marţi director general al Companiei Metrorex, a anunțat în exclusivitate, pentru Radio România Actualități, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă. Noua conducere executivă de la metrou trebuie să vină cu soluții pentru rezolvarea unor probleme urgente, precum aprobarea bugetului companiei, care permite păstrarea salariilor majorate cu 18% doar dacă se fac reduceri de personal sau încheierea unor noi contracte pentru spațiile comerciale de la metrou, a explicat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă: Obiectivele sunt în primul rând cele care rezultă din raportul Corpului de Control, situaţia financiară a companiei şi de găsirea unui echilibru între cheltuieli şi venituri, lucrurile au ajuns într-un loc în care nu sunt sustenabile sub nici o formă, în care doar 30% din cheltuielile Metrorex sunt acoperite prin venituri. Apoi este vorba despre toată această situaţie de incertitudine juridică şi mă refer aici la spaţiile comerciale.
Reporter: Bugetul Metrorex va fi adoptat dacă te păstrează actuala formă?
Cătălin Drulă: Există posibilitatea ca Metrorex să redevină o companie pe baze sănătoase, prin ajustarea cheltuielilor salariale raportate la veniturile companiei.
Realizator: Reporterul RRA Alex Lancuzov amintește că luni a fost publicată forma finală a raportului Corpului de Control al ministrului transporturilor din care reiese că anul trecut cheltuielile cu salariile pentru timpul efectiv lucrat la metrou au fost de 270 de milioane de lei, în timp ce valoarea totală a sporurilor acordate a fost de 234 de milioane de lei, adică 87%./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie)