Cod galben care anunță căderi de zăpadă, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei

Ne așteaptă încă două zile de vreme rea, cu ninsori în aproape toată țara. Este în vigoare și un cod galben până mâine dimineață care anunță căderi de zăpadă, în special în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei. O informare meteo fără cod anunță și ea ninsori moderate în aproape toată țara. Ne-a oferit detalii meteorologul Oana Catrina de la Administrația Națională de Meteorologie.
Oana Catrina: Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud şi în cea de sud-est în prima parte a zilei de miercuri așteptăm și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei sau ghețuș. Vremea va fi una deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri și de joi, cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8-10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopțile de miercuri spre joi și joi spre vineri vremea va fi una deosebit de rece în majoritatea regiunilor. Şi zona municipiului București se află sub atenționare meteorologică cod galben, vremea se va înrăutăți, va deveni deosebit de rece până în dimineața zilei de joi vor fi precipitații însemnate cantitativ, 20 de litri pe metru pătrat, predominant sub formă de ninsoare, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va sufla moderat, viscolind ninsoarea și amplificând astfel senzația de frig./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 martie