În spitale continuă să crească numărul pacienților infectați cu coronavirus

În prezent, s-a ajuns la aproape 1.300.000 de persoane care au făcut cel puțin o doză dintr-un vaccin anti-COVID-19, peste 51.400 de persoane doar de ieri până astăzi – este cel mai mare număr de vaccinări în 24 de ore, de când a început imunizarea în țara noastră. Campania accelerează însă pe fondul evoluției negative a epidemiei de COVID-19 România.

Reporter: Mihaela Mihai – Numărul cazurilor noi de COVID-19 anunțate la prânz a fost ceva mai mic decât ieri, dar tot s-au depășit 4.500, rezultate din aproximativ 37.000 de teste RT-PCR şi rapide. În spitale continuă să crească numărul pacienților infectați cu coronavirus. Sunt aproape 10.200 astăzi, din care 1.140 la terapie intensivă, cel mai ridicat nivel din acest an. Specialiştii pun această tendință negativă pe seama noilor tulpini de SARS-CoV-2, care se transmit mai ușor. La Universitatea ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava, de exemplu, din aproximativ 100 de probe analizate în ultimele două săptămâni, ce proveanu din mai multe județe, aproape două treimi au indicat prezența variantei britanice. În urmă cu două zile au fost confirmate în România și două cazuri de infectare cu tulpina braziliană de coronavirus, după ce anterior fusese semnalată și prezența mutației sud-africane. Măsurile de prevenire, subliniază medicii, sunt aceleași; în principal, purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării. În localitățile unde incidența infectărilor este mare se va trece mai repede la cea de a treia etapă a campaniei de vaccinare, destinată populației generale. În Alba Iulia, Brașov, Cluj-Napoca, Petroșani Zalău și Timișoara se deschid noi cabinete, care vor funcționa de luni, iar chiar de astăzi s-au deschis programările./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 martie