Se încearcă crearea unui grup parlamentar al partidelor populiste în Parlamentul European

Intrarea în Partidul Popular European (PPE) nu figurează pe agenda Ligii Nordului – a declarat marţi preşedintele partidului italian Matteo Salvini, citat de MTI. Fostul vicepremier al Italiei a spus că în prezent se lucrează la crearea unui nou grup parlamentar în Parlamentul European împreună cu maghiarii şi cu polonezii.

„Suntem în contact cu polonezii şi cu forţe politice din alte ţări, şi cu maghiarii, luni m-am întâlnit cu consulul general al Ungariei la Milano” – a declarat Salvini, adăugând că „nu figurează pe ordinea de zi” eventuala intrare a Ligii în PPE. Salvini crede că „este nevoie de ceva nou. La asta lucrăm, pentru că un anumit tip de Europa, cu un mod de gândire învechit nu poate să dea răspuns la situaţiile de criză şi la provocările anului 2021”.

În prezent Liga Nordului este membru al grupului Identitate şi Democraţie în Partlamentul European. Presa italiană a scris anterior că Liga Nordului ar putea să intre în Partidul Popular European, după ce reprezentanţii Fidesz au părăsit grupul conservator. Aşa cum am menţionat atunci, prim-ministrul Ungariei şi preşedintele Fidesz i-a scris o scrisoare liderului grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, în care a arătat că partidul de guvernământ maghiar iese din grup deoarece nu poate accepta modificarea statutului conform căruia nu doar deputaţii individuali, dar şi delegaţii naţionale în integralitatea lor pot fi suspendate. Fidesz este suspendat de doi ani în PPE, însă până acum în grupul parlamentar al familiei politice au rămas membri cu drepturi depline.

Premierul maghiar are o rubrică la postul de Radio Kossuth (canalul principal al radioului public) în cadrul căreia în fiecare vineri face o sinteză a evenimentelor politice interne şi externe. Vinerea trecută, după plecarea Fidesz din grupul parlamentar PPE, Orbán Viktor a atins acest subiect şi a lăsat să se înţeleagă că sunt în curs tratative cu forţe politice poloneze (după toate probabilităţile este vorba despre Partidul Lege şi Dreptate, condus de Jarosław Kaczyński). „Am vorbit cu polonezii, am vorbit cu marele prieten al Ungariei, domnul Matteo Salvini şi cu un alt partid italian de dreapta (este vorba de Fratelli d’Italia, un partid de extremă dreapta care îşi asumă moştenirea politică al lui Benito Mussolini n. r.) nu este un secret că au fost proiecte în sertar” – a spus Orbán. Politicianul a explicat că au existat discuţii de mai mult timp între persoane care văd la fel lucrurile despre ce pot face „oameni ca noi”, care vor să-și apere familia, sunt interesaţi de colaborarea statelor naţionale şi vor să reprezinte interesul oamenilor şi nu a imperiului european.

Manfred Weber, liderul grupului parlamentar al PPE a spus după plecarea Fidesz că Orbán Viktor creează duşmani imaginari şi trăieşte din asta. În opinia lui Weber, cel care consideră Uniunea Europeană un sac de box, în mod provocator atacă „elita bruxelleză”, însă se distanţează de statul de drept, acela poate să-și ia rămas bun de la principiile creştin-democraţiei. „ADN-ul Europei reprezintă unitatea şi cooperarea, de aceea nu este o bucurie, ci o tristeţe faptul că Fidesz a plecat din grupul parlamentar al PPE” – a declarat Weber.

Preşedintele Uniunii Creştin Sociale (CSU), Marcus Söder, în cadrul unui interviu acordat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, a declarat că Fidesz trebuie exclus şi din Partidul Popular European, nu doar din grupul parlamentar al acestuia. Potrivit politicianului, PPE este un partid de centru şi nu un partid de dreapta „pur şi simplu nu există în viitor o comunitate prietenoasă cu Fidesz” – a adăugat Söder. În opinia acestuia tergiversarea în jurul calităţii de membru a Fidesz este dăunătoare pentru PPE, pentru că „este în joc autenticitatea noastră” – a conchis preşedintele CSU. Opinia lui Söder este interesantă, pentru că acum câţiva ani Orbán Viktor era un invitat constant la congresele CSU, unde a şi luat cuvântul, iar eurodeputaţii partidului în mod regulat s-au opus sancţionării partidului de guvernământ maghiar. Schimbarea atitudinii partidului german se poate explica prin conştientizarea pericolului pe care-l reprezintă pentru unitatea Uniunii Europene mişcările populiste, extrema dreaptă şi conducătorii autocraţi.

Miza creării unui nou grup al radicalilor de dreapta este contracararea hegemoniei alianţelor partidelor de centru şi a verzilor europeni în Parlamentul European. Tentativa de a crea un pol al partidelor populiste în Europa nu este nouă. În urmă cu doi ani şi jumătate, fostul consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon a sosit în Europa cu misiunea declarată de a coagula aceste mişcări politice. Încercarea sa însă nu a avut succes, pentru că partidele populiste şi de extremă dreapta nu se înţeleg între ele şi încă nu au reuşit să decidă cine să fie liderul acestui grup. Acest ultim aspect l-a ţinut pe Orbán Viktor până acum în PPE.