Revista presei internaționale – 11 martie 2021

Criza coronavirusului, cu accent pe eforturile globale pentru vaccinare, actualitatea politică europeană dar și relațiile transatlantice sunt teme centrale abordate de presa internațională. „Pfizer și BioNTech se angajează să furnizeze UE patru milioane de doze suplimentare de vaccin până la sfârșitul lui martie”, titrează Le Monde, citând-o pe președinta Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a anunțat că a ajuns la un acord cu cele două laboratoare și că „aceste doze vor fi disponibile înainte de sfârșitul lunii, în plus față de livrările deja prevăzute, și vor fi distribuite proporțional populației din statele membre”. „Comisia anunțase la începutul lui februarie că așteaptă livrarea a circa 55 de milioane de doze în martie. Ea contează pe o creștere a livrărilor în trimestrul al doilea, cu 300 de milioane de doze, adică 100 de milioane mai mult pe lună în medie, potrivit estimărilor Ursulei von der Leyen dezvăluite în presa germană luni”, mai arată Le Monde. Pfizer/BioNTech și-ar putea majora anul viitor producția de vaccinuri până la trei miliarde de doze, afirmă șeful companiei germane BioNTech, citat de Bloomberg. Luna trecută, Pfizer anunțase că în acest an intenționează să producă două miliarde de doze de vaccin. Pe de altă parte, premierul britanic, Boris Johnson, a respins acuzațiile formulate de preşedintele Consiliului European potrivit cărora guvernul de la Londra blochează exporturile de vaccinuri sau componente de vaccinuri anti-COVID-19. Premierul Johnson, citat de Reuters, a arătat că guvernul său „se opune naționalismului vaccinului” în toate formele sale. „Noi nu am blocat exportul niciunui vaccin anti-COVID-19 sau al vreunor componente ale vaccinurilor. Această pandemie ne-a adus pe toți de aceeași parte în lupta pentru sănătatea globală”, a subliniat Boris Johnson. Din presa londoneză reținem faptul că „Tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 prezintă o rată de mortalitate ‘semnificativ mai mare’ decât celelalte variante”. Un studiu publicat de British Medical Journal și citat de The Guardian indică faptul că „infecția cu noua variantă a dus la decesul a 227 de pacienți dintr-un eșantion de 54.906 persoane bolnave, comparativ cu 141 de decese în rândul persoanelor infectate cu alte variante. Alături de abilitatea de a se răspândi mai repede, această particularitate transformă mutația B.1.1.7 într-o amenințare care trebuie luată în serios”, susține un cercetător al Universității Exeter, care a participat la realizarea studiului.
„Conferința privind Viitorul Europei este în sfârșit oficială”, scrie Politco. „După luni de întârzieri, dezacorduri pe tema pandemiei și dispute între instituțiile UE legat de cine este responsabil, Uniunea a aprobat în mod oficial demararea unui proces lung de câteva luni pentru studierea modului în care blocul ar trebui să se reformeze pentru generațiile viitoare. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Parlamentului European, David Sassoli, și premierul portughez Antonio Costa, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului UE, au semnat planul conferinței, care va oferi cetățenilor UE un cuvânt mai greu de spus în privința viitorului blocului. Conferința va fi lansată pe 9 mai și va trage concluziile până în primăvara lui 2022, arată declarația, la aproximativ trei ani de când președintele francez Emmanuel Macron a vehiculat prima dată conceptul”, comentează Politico.

Secretarul american de Stat și șeful Pentagonului fac o vizită împreună în Japonia și Coreea de Sud, săptămâna viitoare, anunță Departamentul de Stat. Prima vizită peste ocean a celor doi demnitari după preluarea funcției are loc în contextul în care „președintele Joe Biden încearcă să își consolideze alianțele în fața Chinei”, scrie France 24. Vizita comună a lui Antony Blinken și Lloyd Austin va începe la câteva zile după ce Biden va avea un summit virtual cu liderii Japoniei, Australiei și Indiei. The Hill comentează că vizita „vine pe fondul unor relații tensionate între Washington și Beijing, când administrația Biden își revizuiește politica față de Coreea de Nord și de amenințarea pe care o pun armele nucleare ale acesteia. Tokyo și Seul sunt aliați cheie ai SUA în Pacific. Japonia a fost una dintre primele țări asiatice importante care au condamnat lovitura de stat din Myanmar. Iar SUA și Coreea de Sud au anunțat miercuri că au ajuns la un acord în urma căruia Seulul își va majora cu aproape 14 procente contribuția pentru găzduirea forțelor americane în țară”, mai arată The Hill. Imediat după turneul în cele două țări asiatice, administrația americană va avea o serie de întâlniri în Alaska, la Anchorage, cu reprezentanți ai Chinei, anunță CNBC. Secretarul de Stat Antony Blinken și consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, se vor întâlni cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, și cu un membru de rang înalt al Partidului Comunist, Yang Jiechi.

Rusia reduce traficul de pe Twitter invocând postări cu conținut ilegal, scrie publicația americană Fortune. „Decizia survine pe fondul unor tensiuni crescânde între Kremlin și mediile de socializare, în special cele din SUA, și într-un moment când recenta trimitere la închisoare a liderului opoziției, Alexei Navalnîi, a stârnit mari proteste în mediul online”. Autoritățile din Rusia au invocat motivul că „Twitter că refuză să elimine aproape 3000 de mesaje cu discuții pe tema sinuciderii și a consumului de droguri sau pe cele despre copii maltratați”. Și tot din domeniul media, reținem declarația că „Polonia e pe punctul de a nu mai avea presă independentă”, după cum susține Adam Michnik, redactor șef al cotidianului Gazeta Wyborcza, unul dintre liderii opoziției anticomuniste și fost deținut politic. Într-un articol publicat în Euobserver, Adam Michnik opinează că „Organele independente de presă sunt prezentate drept inamici ai statului și sunt ținta atacurilor pline de ură care amintesc de cele proferate de nenumărate ori de Donald Trump. Suntem tratați ca inamici pentru simplul motiv că suntem independenți și avem curajul să-i spunem în față puterii ce gândim”. „Instituțiile statului și companiile publice controlate de tabăra de la guvernare și-au anulat abonamentele la publicațiile critice față de guvern și le-au retras reclamele – inclusiv cele privitoare la licitații publice și anunțuri de interes public”, mai arată redactorul șef al cotidianului Gazeta Wyborcza.

Florin Matei, Agenția de Presă RADOR