Conflictul din Siria după 10 ani: 90% dintre copii au nevoie de susținere din cauza violenței, a crizei economice și a pandemiei de COVID-19, care aduc familiile în situații disperate

 

Aproape 12.000 de copii au fost uciși sau răniți în ultimul deceniu, potrivit datelor confirmate – o medie zilnică de peste trei copii

 

AMMAN/NEW YORK, 10 martie 2021 – Războiul din Siria a periclitat grav viețile și viitorul unei generații de copii, a avertizat astăzi UNICEF, înainte de împlinirea a 10 ani de la izbucnirea acestuia. Situația multor copii și familii rămâne precară, aproape 90% dintre copiii având nevoie de asistență umanitară, o creștere de 20% doar în ultimul an.

Aceasta nu poate rămâne doar o altă etapă sumbră, pe care lumea să o vadă în treacăt, în vreme ce copiii și familiile din Siria își continuă zbuciumul”, a declarat Directorul Executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Ajutorul umanitar nu poate aștepta. Comunitatea internațională ar trebui să depună orice efort pentru a aduce pacea în Siria și a crește susținerea pentru copiii acesteia”.

Un deceniu de conflict a avut un impact șocant asupra copiilor și familiilor din Siria:

  • în ultimul an, prețul coșului mediu de alimente a crescut cu peste 230%;
  • peste jumătate de milion de copii sub cinci ani din Siria suferă de subdezvoltare ca rezultat al malnutriției cronice;
  • aproape 2,45 de milioane de copii din Siria și alți 750.000 de copii sirieni din țările învecinate nu merg la școală; 40% dintre ei sunt fete;
  • potrivit datelor verificate, între 2011 și 2020:
    • aproape 12.000 de copii au fost uciși sau răniți;
    • peste 5.700 de copii – unii chiar în vârstă de șapte ani – au fost recrutați pentru a lupta;
    • peste 1.300 de unități educaționale și medicale și personalul acestora au fost atacate;
  • numărul raportat de copii care manifestă simptome de stres psihosocial s-a dublat în 2020, din cauza expunerii continue la violență, șoc și traumă, care au avut un impact semnificativ asupra sănătății mintale a copiilor, cu implicații pe termen scurt și lung.

 

Situația din nordul Siriei este deosebit de alarmantă. În nord-vest, milioane de copii rămân strămutați, multe familii fugind de violențe de mai multe ori, unele chiar și de șapte ori, pentru a fi în siguranță. Au trecut prin încă o iarnă grea – înfruntând vremea rea, inclusiv ploi torențiale și ninsori – locuind în corturi, adăposturi și clădiri neterminate. Peste 75% dintre violările grave înregistrate în 2020 s-au petrecut în nord-vest.

În tabăra Al-Hol și pe teritoriul nord-estului Siriei, 27.500 de copii de cel puțin 60 de naționalități și mii de copii sirieni asociați grupărilor armate suferă în tabere și centre de detenție. Violența a izbucnit recent în Al-Hol, punând vieți în pericol și evidențiind nevoia de soluții pe termen lung, inclusiv reintegrarea în comunități locale sau repatrierea în siguranță a copiilor în țările de origine a acestora.

Pe lângă aceasta, numărul de copii refugiați din țările învecinate – care continuă să găzduiască 83% in numărul total de refugiați sirieni de la nivel global – a crescut de peste zece ori din 2012, la 2,5 milioane, punând și mai multă presiune pe comunitățile deja suprasolicitate.

În ultimul deceniu, UNICEF și-a extins operațiunile ca răspuns la criza siriană, pentru a răspunde nevoilor umanitare imediate și pe termen lung. Doar în 2020, înfruntând provocări semnificative printre care pandemia de COVID-19 ce evolua rapid, UNICEF a continuat să furnizeze asistență umanitară vitală copiilor și familiilor din Siria și din țările învecinate, incluzând:

  • aproape 900.000 de copii au primit vaccinări de rutină sau împotriva rujeolei;
  • peste 400.000 de copii au beneficiat de suport psihosocial;
  • peste 3,7 milioane de copii au avut acces la educație formală și non-formală;
  • peste 5,4 milioane de oameni au avut apă sigură datorită îmbunătățirilor aduse sistemelor de furnizare a apei;
  • peste 55 de milioane de oameni au beneficiat de informații despre măsuri de siguranță sanitară ca răspuns la pandemia de COVID-19.

La împlinirea a 10 ani de război în Siria, UNICEF reamintește părților beligerante, celor care au influență asupra lor și comunității internaționale că:

  • Organizațiile umanitare ca UNICEF au nevoie urgent de susținere și finanțare pentru a furniza asistență copiilor din Siria. UNICEF solicită 1,4 miliarde de dolari americani pentru intervenția din Siria și din țările vecine în anul 2021.
  • Copiii asociați grupărilor armate, mai ales cei din nord-estul Siriei, trebuie reintegrați în comunitățile locale. Copiii de naționalitate străină trebuie repatriați în siguranță în țările lor de origine.
  • Părțile din conflict trebuie să se abțină de la atacuri asupra copiilor și infrastructurii civile ce include școli, spitale, clinici și puncte de alimentare cu apă.
  • Solicităm reînnoirea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU privind asistența transfrontalieră care permite continuarea furnizării de asistență vitală peste granițele Siriei.
  • Nu există învingători în acest război, iar cei care pierd cel mai mult sunt copiii Siriei. Este timpul ca părțile beligerante să lase armele deoparte și să vină la masa negocierilor. Pacea și diplomația sunt singura cale de ieșire din acest abis.

În ciuda provocărilor incredibile cu care se confruntă, copiii și tinerii sirieni ne arată definiția rezistenței și a determinării”, a declarat Ted Chaiban, Director Regional pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord al UNICEF. „Hotărârea lor de a învăța, de a se opune vicisitudinilor și a construi un viitor mai bun este admirabilă. În ultimul deceniu, UNICEF a susținut poporul sirian și țările care găzduiesc refugiații în mijlocul unuia dintre cele mai devastatoare războaie din istoria recentă. Vom continua să fim la datorie pentru copiii sirieni și comunitățile care îi adăpostesc și ne bazăm pe susținerea generoasă a comunității internaționale”.

 

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.