INDEX: Scandal uriaş în România pe marginea vaccinărilor: peste 7.000 de persoane au fost vaccinate fără programare prealabilă

Peste 7.000 de persoane au beneficiat de vaccinul împotriva coronavirusului, încălcând regulile strategiei naţionale de vaccinare. Printre aceştia se află peste 500 de angajaţi ai unor instituţii de securitate naţională şi din justiţie – a comunicat portalul de investigaţii Recorder, având drept bază datele din partea Ministerului Sănătăţii din Bucureşti.
Au fost vaccinate mai multe persoane încă înaintea medicilor şi peste 4.000 de cetăţeni care nu beneficiau de prioritate faţă de bolnavii cronici, de asemenea au fost vaccinaţi peste rând membri de familie ai militarilor şi ai unor demnitari de stat – relatează MTI citând portalul menţionat.
În prima etapă a vaccinărilor din România prioritari erau angajaţii din sănătate, iar în cea de-a doua (din 15 ianuarie) bolnavii cronici, cei de peste 65 de ani, respectiv cei care lucrează în domenii de importanţă excepţională. A treia etapă încă nu a demarat.
Conform Recorder, centrele de vaccinare vizate au motivat vaccinarea prioritară a cunoscuţilor şi rudelor prin faptul că dozele rămase în flacoanele începute s-ar deteriora dacă nu ar putea fi folosite înainte de terminarea zilei.
Dintre cei vaccinaţi în primele zile ale lunii martie doar o treime au beneficiat de vaccin pe baza unei programări oficiale, iar numărul celor vaccinaţi a fost dublu în cadrul „campaniei paralele”.(-KD-)/istanesc/rlambru

INDEX (Ungaria), 10 martie 2021 (https://index.hu/)

Traducerea: Imola Stănescu