https://pixabay.com/

Orice casă, ca și viața fiecărui om, reprezintă o serie de evoluții și momente speciale. Însă, pentru a ajunge la ele și a ne bucura pe deplin de propriile noastre realizări, este nevoie de ceva eforturi și muncă, atât în spațiul de locuit, cât și în viața fiecăruia dintre noi. În fond, nimic nu se câștigă fără un pic de osteneală! Forma unei case și mărimea ei nu vor conta niciodată la fel de mult ca ceea ce se află în interiorul ei – pentru că aici se găsesc lucrurile cu adevărat speciale. Este ușor să te pierzi în lumea designului interior și să uiți că pentru a face dintr-o casă locul pe care să-l numești „acasă” nu este nevoie de mobilier extravagant și rafturi de cărți aranjate după culoare sau de cele mai scumpe materiale. Există o mulțime de trucuri pe care le puteți face pentru a vă „condimenta” decorul casei, care nu necesită nici foarte mulți bani și nici timp în exces. Am devenit atât de familiarizați cu obiceiurile ciudate pe care le dobândim în gestionarea spațiului nostru, încât am uitat că putem aduce mai mereu ceva nou sau că putem face mici modificări, aproape zilnic. Uneori, și cel mai neimportant și fin truc poate face o mare diferență în utilizarea și utilitatea unei case, la modul cel mai simplu și plăcut cu putință. De la idei simple, cum ar fi decorarea pereților cu obiecte de artă preferate, la proiecte mai complicate, cum ar fi personalizarea micilor detalii de pe mobilier, aceștia sunt doar câțiva pași pentru a transforma orice spațiu într-o casă primitoare și călduroasă, care nu are doar rolul de a adăposti și proteja oamenii, ci care spune o poveste. Rezultatele finale pot părea diferite pentru fiecare dintre noi, dar obiectivele de bază și dorința de a te simți ca acasă sunt universale.

* Începeți de jos: Podelele pot părea un loc neașteptat cu care să începeți, dar unul dintre lucrurile care unește o casă este atenția sporită la ceea ce se întâmplă sub propriile picioare. Covoarele și carpetele nu sunt singurul lucru pe care îl puteți aduce în plus podelelor, dar sunt un prim pas obișnuit, întrucât ajută la izolarea fonică o oricărei camere. Fără nimic care să absoarbă sunetul, pașii răsună și pot face un spațiu să se simtă mai gol decât v-ați dori. Acea moliciune și senzație de căldură care rezultă din faptul că aveți textile într-o cameră este acel ceva care face ca o cameră să se simtă „mai locuită și locuibilă”. Bunăoară, unul dintre primele lucruri pe care oricine îl poate face pentru ca o casă să pară mai primitoare și călduroasă (la propriu) este să găsească o modalitate de a introduce materiale textile. Indiferent dacă asta înseamnă etalarea covorului bunicii din anii ’50, aflat încă în stare bună, sau achiziționarea unui covor ultra modern, adăugarea într-o cameră a unei țesături de podea este o modalitate excelentă de a face o cameră să se simtă specială.

* Folosiți în avantajul dvs. sursele de iluminat: Schimbarea iluminatului preexistent în orice spațiu va face imediat o cameră să se simtă mai confortabilă din două motive: vă permite să adăugați o notă personală (cum ar fi o lampă sau veioză de familie preferată) și vă permite să determinați unde și cum funcționează lumina în cameră. De cele mai multe ori casele și apartamentele sunt prevăzute cu cea mai simplă iluminare disponibilă – un singur bec sau o iluminare fluorescentă extra-strălucitoare. Rentabilitatea acestor alegeri este de înțeles, dar dacă adăugați o sursă mai slabă de iluminat la o înălțime mai mică camera va deveni mai confortabilă. Așadar, înlocuiți corpul de iluminat existent cu candelabre sau lămpi de masă, a căror lumină directă să se răspândească în toate colțurile camerei, permițând astfel crearea unor zone separate pentru citit, mâncat, relaxare etc. Sursele de iluminat sunt unele dintre cele mai rapide, distractive și ieftine obiecte, cu ajutorul cărora puteți schimba total aspectul unei încăperi. Poate chiar mai ieftin decât un nou strat de vopsea aplicat pe pereți. Deci, dacă vă întrebați la ce modificare puteți recurge pentru a face o diferență rapidă, luați în considerare schimbarea iluminatului într-unul ceva mai delicat și mai cald. Nu uitați de abajururile colorate care pot adăuga un plus de strălucire surselor de iluminat  existente. Alegeți o culoare contrastantă pentru impact – există o mulțime de ornamente din care să alegeți – cu pene, mărgele sau franjuri pentru a numi doar câteva. Nimic nu aduce claritate și nu evidențiază mai bine detaliile complexe de design ale unei camere ca un impuls de lumină naturală. O cameră luminată natural crește productivitatea, îmbunătățește starea de spirit și creează o atmosferă liniștită mai mult decât un mediu iluminat artificial. Pentru locuitorii de apartamente cu ferestre mici și înghesuite, există posibilitatea încorporării unor suprafețe reflectorizante în casă. Cantitatea de lumină naturală se va dubla imediat, permițând luminii solare să se reflecte în oglinzile mari amplasate strategic sau pe suprafața pieselor lăcuite.

* Creați spații suplimentare pentru depozitare: Una dintre cele mai importante lecții pe care trebuie să le învățați este că totul într-o casă are legătură cu funcționalitatea. Atât de multe decizii de proiectare se bazează pe estetică, încât este greu să treceți la deciziile de stil înainte de a vă ocupa de toate necesitățile de bază ale depozitării. Pentru unii, depozitarea poate fi simplă și directă (cu suporturi în formă de L și rânduri îngrijite de articole), dar în alte case poate fi o șansă de a arăta dragostea pentru coșurile lucrate manual, cutiile de depozitare care au un istoric familial sau obiecte care se „conectează” la o călătorie sau un moment semnificativ din viața dvs. Deci, acest simplu pas de a oferi fiecărui lucru un loc propriu înseamnă enorm în crearea unei camere confortabile și practice. Puține lucruri creează atât de rapid neastâmpăr și neliniște în aceeași măsură ca dezordinea și haosul. Petreceți ceva mai mult timp îndepărtând obiectele neutilizate și investiți în instrumente de organizare atrăgătoare, cum ar fi coșuri țesute, borcane transparente de dimensiuni mari și inserții pentru sertare. Fie că este vorba despre o cameră mică cu nevoi vădite de reîmprospătare sau de o bibliotecă mai puțin arătoasă, adesea este mult mai ușor să le închideți „ușa în nas” și să vă ocupați de ele într-o bună zi. Din păcate, chiar și aceste spații mici vă macină subconștientul și vă distrug energia, pentru că sunt, în esență, o sarcină rămasă neterminată.

* Regândiți suprafețele de agățat: Dulapurile de haine sunt adesea neîncăpătoare, iar „navigarea” într-un șifonier supraîncărcat este frustrantă. Așa că faceți ca spațiul de depozitare să vă aducă mult mai multe satisfacții prin regândirea și reorganizarea hainelor. Încercați să le așezați pe culori sau să creați câte un loc bine definit pentru fiecare persoană, cel mai probabil, unul deasupra celuilalt. Investiți în umerașe de bună calitate pentru a păstra hainele frumos aliniate și într-un stil uniform. Umerașele din lemn susțin cel mai bine hainele și sunt foarte durabile, în timp ce modelele plate acoperite cu catifea ocupă mai puțin spațiu și, spre deosebire de cele din sârmă, nu vă vor întinde hainele. Puteți chiar agăța lucrurile mai puțin grele și voluminoase pe interiorul ușii dulapului. Există atât de multe modele de cuiere și cârlige haioase, încât este imposibil să nu vă atragă vreo variantă.

* Faceți acte de caritate, donând tot ce nu mai purtați: De mult prea multe ori probăm hainele pe care le avem, decidem că nu ne mai plac și, cu toate acestea, le agățăm din nou în dulap. Ideal ar fi să aveți pregătit un sac sau un coș special destinat pentru un astfel de moment, având posibilitatea de a arunca hainele vechi sau demodate direct în el. Odată ce îl umpleți, duceți-l la un magazin second hand sau donați-l unui vecin sau unei cunoștințe mai nevoiașe, având grijă, totuși să nu jigniți persoana respectivă. Este o modalitate foarte bună de a vă face curățenie în garderobă și, în același timp, de a vă păstra șifonierul departe de supraîncărcarea atât de supărătoare. Mergeți pe aceeași idee și în cazul dulapurilor din camera copiilor. Ținând cont de faptul că cei mici cresc atât de repede, hăinuțele lor se vor potrivi perfect altor copilași.

* Nu neglijați lucrările de artă: Lucrările de artă sunt prea des „anulate” pentru că ar fi elitiste, scumpe și frivole. Dar încă de la începuturile civilizației, oamenii și-au decorat casele cu tot felul de lucruri care aveau o semnificație aparte. De la obiecte găsite în natură (cum ar fi colecții de scoici) sau obiecte cu valoare sentimentală și până la fotografii, sculpturi și picturi, arta poate fi găsită în absolut orice doriți dvs. Și, mai presus de orice, adaugă un element distinctiv casei, făcând-o unică. Este posibil ca pereții goi să fie liniștitori, dar opera de artă de orice tip adaugă un sens în plus arhitecturii și evidențiază celelalte piese într-un mod special. Dacă doriți ca spațiul dvs. să prindă viață, faceți o scurtă listă a lucrurilor pe care le iubiți și doriți să le vedeți în fiecare zi. Lista dvs. ar putea include o colecție de cărți pe care doriți să le afișați într-un mod creativ, un portret de familie, o ramură de pom pe care ați găsit-o în curtea dvs., o sculptură „culeasă” dintr-o călătorie sau orice altceva care vă face să zâmbiți când îl priviți. Puteți folosi chiar arta din cărțile pentru copii pentru a adăuga culoare pereților! Oferiți acestor articole un loc special în casa dvs. și vor căpăta un sens complet nou, care vă va oferi un sentiment instantaneu de bine.

* Aventurați-vă cu diverse nuanțe și tonuri: Adăugarea simplă a unui perete colorat sau a unei piese declarative poate transforma starea de spirit a oricărei camere. Textilele albe mătăsoase oferă un sentiment de eleganță și seninătate, însă o nuanță de galben-narcisă poate adăuga volumul potrivit de exuberanță în camera de zi a unei familii. Alegerea schemei de culori potrivite poate fi o provocare, așa că experimentați cu diferite nuanțe și combinații pentru a determina modul în care acestea pot influența sentimentul spațiului dvs. Designerii experimentează adesea cu nuanțe reci, atunci când caută să creeze un spațiu liniștitor. Nuanțele de albastru și verde și combinațiile dintre aceste culori sunt cele mai recomandate. Ce poate fi mai relaxant decât un tavan în nuanța salciei plângătoare în dormitor? Ar fi ca și cum ați sta întinși sub un copac!

* Fiți inventivi: Creați o zonă distinctă într-una dintre încăperi, prin realizarea unui perete ca punct focal. Alegeți culori care să se potrivească sau să contrasteze cu schema generală de design, în funcție de puterea nuanțelor deja existente, și desenați un grafic pe perete cu un creion și o riglă mare, folosind bandă adezivă pentru a defini secțiunile. Vopsiți formele astfel create în diferite culori, lăsându-le pe fiecare să se usuce înainte de a îndepărta banda. Așezați o canapea sau un fotoliu balansoar în fața picturii geometrice pentru a vă completa spațiul din camera de zi.

* Adăugați plante: Cei mai mulți dintre noi sunt de acord că florile proaspete înseamnă mult într-o casă, dar gândul că ar trebui să cheltuim în fiecare săptămână bani pe un nou buchet de flori nu ne prea încântă. Este păcat, totuși, să ne refuzăm aceste plăceri simple și nevinovate. Câteva frunze sculpturale, un buchețel de flori sălbatice, sau una-două flori artificiale nu costă foarte mult, durează mai mult și ne aduc o satisfacție deplină. Este în instinctul uman ca oamenii să aprecieze și să fie atrași de frumusețea fermecătoare a naturii. În timp ce plantele de apartament nu sunt pentru toată lumea, texturile și piesele realizate din materiale naturale emană aceeași cantitate de liniște și fundamentează tema generală a unei camere. Există nenumărate modalități de a favoriza un sentiment de calm interior prin piese „pământești”, cum ar fi prelucrarea lemnului original sau adăugarea unei măsuțe țesute din răchită.

* Recurgeți la detalii personalizate: Există multe cazuri în care obiectele decorative și accesoriile sunt pe deplin adecvate și asortate decorului, dar există și momente în care micile detalii sunt la fel de generice și nedescriptive ca niște piese care nu transmit nimic, adesea expuse în hoteluri și centre de conferințe. Personalizarea micilor detalii este un mod rapid, ușor și ieftin de a face orice spațiu de locuit să se simtă mai mult ca un cămin. Indiferent dacă vopsiți șifonierul într-o nouă culoare, schimbați abajurul unei lămpi sau scufundați picioarele scaunelor în vopsea colorată, adăugarea unor atingeri mici și personale în locuri neașteptate, va face o impresie vizibilă atât pentru dvs., cât și pentru oaspeți. Nu este niciodată nimic în neregulă cu reutilizarea și remodernizarea „hardware-ului” sau a pieselor de mobilier existente, mai ales dacă aveți înclinația și interesul de a face ceva puțin diferit sau ceva mai asemănător stilului dvs. personal. Puteți începe cu mânerele ușilor și întrerupătoarele de lumină, ținând cont că aproape orice aspect mic al casei dvs. poate fi personalizat cu un pic de vopsea, țesături sau alte materiale ieftine. Dacă, de exemplu, aveți un set de scaune de trestie, căruia doriți să-i adăugați câteva detalii personalizate, puteți țese un fir colorat printre ochiurile trestiei pentru a adăuga un anumit interes. Micile detalii de acest gen costă foarte puțin din punct de vedere al timpului și al materialelor, dar au un impact imens asupra senzației generale a casei. În loc să dați fuga la magazine pentru a vedea ce au „mai primit”, căutați în propriile cutii pentru a vedea ce aveți. S-ar putea să găsiți tăvi vechi de ceai, lumânări sau chiar farfurii pe care să le puteți folosi pentru decorare; lucruri de care ați uitat complet. Adăugați o pată de culoare în interiorul bibliotecii pentru a o face să pară mai atractivă, pictând rafturile sau adăugând tapet. Puteți face acest lucru și în alte locuri neașteptate, cum ar fi șemineul și interiorul dulapurilor. Există un citat universal al designerilor de interior care spune că, dacă vreți să pictați pereții în alb, aveți nevoie de artă! Alegeți un aspect monocrom și adăugați artă încadrată în negru. Încercați să amestecați și să potriviți diferite dimensiuni și imprimeuri pentru un aspect înviorător și bine pus la punct.

* Reorganizați-vă produsele de baie: La ora actuală, există pe piață sute de produse de baie, dar mulți oameni folosesc, în mod regulat, doar săpun, șampon și balsam. Așa că reduceți cheltuielile și implicit învălmășeala de recipiente, din dreptul dușului sau de pe cadă, la doar câteva articole de toaletă pe care le utilizați în fiecare zi. Golirea suprafețelor creează o senzație de calm. Mai mult de-atât, aceste produse pot fi înlocuite cu câteva lumânări parfumate sau cu o vază cu flori artificiale, și, iată cum un mic truc va face o mare diferență.

* Creați în bucătărie un loc ideal pentru micul dejun: Nu trebuie să aveți un loc special creat pentru micul dejun, ci doar asigurați-vă că fierbătorul, aparatul de cafea, prăjitorul de pâine și, în mod ideal, ceștile sau cănile de ceai și cafea sunt situate într-o anumită zonă din bucătăria dvs. pentru a putea prepara rapid și ușor micul dejun și pentru a avea mereu la îndemână toate cele necesare.

* Păstrați mereu la îndemână obiectele utilizate în mod frecvent: Produsele de machiaj și styling ocupă de multe ori o mare parte din suprafețe, dar puteți, prin mici trucuri, să minimizați dezordinea creată de acestea. De exemplu, puteți elibera un sertar al comodei (din dormitor) sau al măștii de chiuvetă (din baie) pentru a vă strânge toate aceste produse. Sau, puteți păstra aceste obiecte utilizate în mod frecvent, la îndemână, asigurându-vă că le afișați într-un mod creativ. Produsele de machiaj pot sta în niște boluri frumoase, în cutii de depozitare sau agățate pe perete.

* Păstrați produsele de curățat în spațiul în care aveți nevoie de ele sau cât mai aproape de acesta: În mod tipic și fără prea multă reflectare prealabilă, tindem să ne păstrăm produsele de curățat într-un singur loc.De cele mai multe ori, aceste locuri sunt sub chiuveta din bucătărie/baie sau într-o cămară/debara. Acest lucru înseamnă, însă, la o gândire mai profundă, că atunci când vom avea nevoie de ele vom începe să „rătăcim” dintr-o cameră în alta cu găleată de produse după noi. Mult mai simplu ar fi să le păstrăm chiar în spațiul în care le vom folosi.Așa că depozitați detergentul de rufe chiar deasupra mașinii de spălat, și dotați fiecare baie și bucătărie cu propriul set de produse de curățenie. Vă veți ușura considerabil munca și veți curăța murdăria ivită pe nepusă masă mult mai repede.

* Așezați, pe cât posibil, un cuier de haine chiar lângă mașina de spălat: Eliminați complet coșurile de rufe încărcate cu haine umede montând, în schimb, un raft chiar lângă mașina de spălat.Un model montat pe perete sau unul suspendat de tavan este mult mai eficient din punct de vedere al spațiului.

* Schimbați locul bolurilor cu hrană pentru animale:Animalele de companie sunt adesea hrănite în bucătărie, dar acest lucru poate însemna boluri luate în picioare și răsturnate pe podea, iar aspectul mai puțin plăcut al unui câine de talie mare care înfulecă pe nerăsuflate, plus mirosul deloc agreabil al mâncării, ne pot schimba dispoziția. Așadar, fie vă ridicați și spălați castronul după fiecare masă, fie îi dați animalului de companie să mănânce înainte ca dvs. să luați masa, fie regândiți locul de hrană pentru animale într – un spațiu mai puțin „public”.O debara/cămară, baia, o verandă, un hol sau chiar sertarul cel mai de jos al dulapului de bucătărie, ar putea funcționa ca o zonă mult mai indicată.

* (Re)organizați lenjeria de pat:Depozitarea lenjeriei de pat în seturi vă va economisi timp întrucât nu veți mai sta să scotociți în tot dulapul după fețele de pernă sau cearșaful de pat asortat.Aveți posibilitatea să păstrați toată lenjeria pliată și legată cu o panglică sau, și mai simplu, așezate în interiorul fețelor de pernă.Atunci când doriți să schimbați patul, înșfăcați repede setul și treceți la treabă.

* Mergeți pe materiale florale într-o cameră prea albă: De exmplu, bucătăriile albe sunt în esență precum o pânză de pictat goală și vă permit să fiți creativi, atunci când doriți să adăugați un aspect decorativ, de la fețe de masă, șervete și până la tapetul colorat.

* Transformați-vă dușul într-o operă de artă: Dacă baia dvs. are nevoie de o renovare, căutați tapet impermeabil ce poate fi aplicat peste plăcile ceramice existente, autocolante sau stickere rezistente la umezeală. Acestea pot fi instalate direct în duș, au o întreținere redusă, ușor de curățat și perfectă pentru a face o declarație îndrăzneață.

* Creați-vă mici spații wellness: În ultimul an, casele noastre s-au transformat dintr-un loc de refacere și odihnă, într-unul de lucru și muncă asiduă. Pentru a ajuta la crearea unui sentiment de separare între viața personală și muncă, gândiți-vă la crearea unor spații speciale care să vă permită să evadați pentru câteva momente de liniște și să acordați prioritate relaxării și meditației. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să vă transformați dormitorul într-un spa veritabil sau într-un studio de yoga, ci doar să ochiți un colțișor mai retras dintr-o anumită cameră, de preferat nu cea în care vă desfășurați activitatea profesională, pe care să-l amenajați într-un mod cât mai comod și confortabil.

* Cumpărați elemente de stil industrial: Creați un aspect urban și contemporan cu o combinație de materiale dure, cum ar fi metalul zincat, smalțul vopsit, betonul și cheresteaua. Sunt elemente extrem de accentuate și solide, așadar asigurați-vă că vă „echipați” cu pereți de culoare deschisă și neutră și le împletiți cu piese de epocă și o mulțime de plante și flori pentru un rezultat absolut uimitor.

* Luați în considerare utilizarea aromaterapiei: Deși sunt un accesoriu decorativ relativ neînsemnat, lumânările au capacitatea de a împrăștia o strălucire caldă și primitoare și de a umple o cameră întreagă cu o aromă plăcută. Memoria parfumului este un instrument puternic care ajută oamenii să se „deplaseze” în escapade de vis sau în locuri fericite. Încercați să găsiți o lumânare care să vă amintească de destinațiile preferate de călătorie sau investiți într-una deosebită cu aromă de eucalipt cu calități liniștitoare, asemănătoare spa-ului. În cazul în care spuneți un „nu” hotărât lumânărilor clasice, difuzoarele cu uleiuri esențiale sunt o alternativă excelentă și vă permit să creați propriul amestec de parfum.

Autor: Alina Andrei, RADOR

http://www.houzz.com/ideabooks/72229274/list/10-simple-tips-for-transforming-your-home-life

https://www.designsponge.com/2014/11/how-to-turn-any-house-into-a-home-5-tips.html

https://brightside.me/creativity-home/10-cool-interior-design-tricks-to-transform-your-house-359310/

https://sourcesofinsight.com/living-space-simple-steps-to-transform-your-home/

https://www.apartmenttherapy.com/35-totally-free-ways-to-transform-your-home-36643207

https://www.housebeautiful.com/home-remodeling/interior-designers/tips/a5310/small-home-improvement-projects/

https://www.immoafrica.net/news/interior-design-tips-to-transform-your-home/