Francezii trebuie să evite o nouă carantină, deşi totalul zilnic al infecțiilor cu SARS-CoV-2 a depășit 26.000

Franța trebuie să facă totul pentru a evita instituirea unei noi carantine pe fondul pandemiei de coronavirus, deşi presiunea asupra spitalelor sporeşte, a declarat duminică premierul Jean Castex, în timp ce în țară s-au raportat peste 26.000 de cazuri noi de îmbolnăvire. Guvernul francez a rezistat până acum presiunilor unor experți în sănătate care solicitau impunerea unei a treia carantine, pe fondul creşterii numărului cazurilor de infectare. În schimb, au fost impuse restricţii de circulaţie începând de la ora 18:00 la nivel naţional şi reguli stricte pe perioada weekend-urilor în două regiuni grav afectate de pandemie, între care obligativitatea închiderii marilor centre comerciale. „Trebuie să folosim toate instrumentele disponibile pentru a evita carantina. Nu am renunţat niciodată: să ne vaccinăm, să ne protejăm, să fim testați”, a declarat premierul Jean Castex într-un interviu pe site-ul Twitch. Șeful serviciului de sănătate publică, Jerome Salomon, a declarat duminică în cursul zilei de azi că „o carantină nu este tabu, dar nu este nici automată”, în pofida deteriorării situației sănătăţii publice. Ministerul Sănătății a raportat duminică 26.343 de noi cazuri de îmbolnăvire de COVID-19, în scădere față de cele 29.759 din ziua precedentă, în timp ce totalul numărul persoanelor care au murit din cauza virusului a crescut cu 140 până la 90.429. Între timp, numărul persoanelor internate în unitățile de terapie intensivă a crescut cu 57 până la 4.127, în timp ce unitățile de resuscitare de urgență funcționează la aproape 82% din capacitate, cel mai mare grad de ocupare de la sfârșitul lunii noiembrie, când în Franța era instituită a doua carantină. „Situația nu se îmbunătățește, există un număr din ce în ce mai mare de infecții, iar spitalele sunt foarte împovărate de mulți pacienți, a căror vârstă medie devine mai mică și care nu au întotdeauna comorbidități”, a spus dl Castex. Guvernul intenționează să transfere aproximativ 100 de pacienți în această săptămână, pe calea aerului sau cu trenuri speciale, din regiunea Parisului în alte orașe, pentru a ajuta la diminuarea presiunii asupra spitalelor din capitală. Duminică, ministrul muncii, Elizabeth Borne, a declarat că a fost testată pozitiv pentru COVID-19, adăugând că va continua să lucreze. Ea a devenit astfel cel mai înalt oficial francez care a contractat recent virusul./opopescu/sdm2

(REUTERS – 14 martie)