O nouă moţiune simplă a PSD se va afla pe agenda Parlamentului săptămâna viitoare

O nouă moţiune simplă a PSD se va afla pe agenda Parlamentului săptămâna viitoare, când se așteaptă și fixarea calendarului pentru ratificarea deciziei cu privire la resursele proprii ale Uniunii Europene.

Legislativul urmează să se pronunțe și asupra proiectului de lege inițiat de guvern, prin care se cere desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din domeniul justiției.

Reporter: Gabriela Mitrovici – Senatorii vor dezbate și supune votului marți moțiunea simplă a social-democraților la adresa ministrului economiei, Claudiu Năsui. Ei spun că ministrul nu a adoptat nicio măsură care să vină în sprijinul antreprenorilor, dar insistă pe vânzarea pachetelor de acțiuni la companiile profitabile de stat.

Năsui susține însă că moţiunea are legătură cu publicarea listei contractelor încheiate de minister şi anunță că nu se va opri aici cu deciziile de transparentizare. Conducerea Parlamentului urmează să stabilească și o nouă ședință de plen reunit pentru ratificarea deciziei privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene. Decizia se ia cu două treimi din voturi, iar săptămâna aceasta puterea și opoziția nu au ajuns la un acord.

PSD îşi condiționează susținerea de discutarea în legislativ a măsurilor prevăzute în Planul național de redresare și reziliență; tot săptămâna viitoare este așteptat votul asupra proiectului de lege inițiat de ministrul Stelian Ion privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie