Trei pacienţi din Norvegia sunt trataţi la spital pentru simptome severe apărute după vaccinarea cu AstraZeneca

Trei lucrători din sistemul de sănătate din Norvegia, care au fost vaccinaţi recent cu vaccinul AstraZeneca, sunt trataţi la spital pentru sângerări, cheaguri de sânge şi un nivel scăzut de trombocite, au anunţat sâmbătă autorităţile norvegiene din sănătate. Norvegia a suspendat joi administrarea vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, după decizii similare luate de Danemarca şi Islanda. „Nu ştim dacă cele trei cazuri au legătură cu vaccinul”, a declarat Sigurd Hortemo, medic în cadrul Agenţiei Norvegiene pentru Medicamente. Toţi cei trei pacienţi au vârsta sub 50 de ani. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), a deschis o investigaţie în cazul celor trei lucrători sanitari norvegieni, a precizat Sigurd Hortemo. „Pacienţii au simptome neobişnuite: sângerări, cheaguri de sânge şi un nivel scăzut de trombocite în sânge. Pacienţii sunt destul de bolnavi, iar noi luăm situaţia foarte în serios”, a declarat Steinar Madsen, directorul medical al Agenţiei Norvegiene pentru Medicamente. „De fapt, numărul de incidente de acest fel raportate după vaccinarea cu vaccin AstraZeneca nu este mai mare decât numărul cazurilor apărute la populaţia nevaccinată”, a declarat compania AstraZeneca, care a precizat că în timpul testelor clinice nu s-au înregistrat astfel de tendinţe sau simptome./mbaciu/pvelisar

(REUTERS – 13 martie)