Listele de așteptare pe județe pentru vaccinarea anti-COVID-19 se vor deschide succesiv, începând cu ora 9:00

Campania națională de imunizare anti-COVID intră astăzi în acea de-a treia etapă și vor deveni disponibile listele de așteptare pentru programarea populației generale. De câteva ore platformă ROVACCINARE nu funcționează, pentru că se face o actualizare a aplicației. Comitetul Național pentru Vaccinare anunță că listele de așteptare se vor deschide succesiv în ordine alfabetică a județelor, de la ora 9:00 cele cu nume care încep cu A, B sau C, după ora 11:00 județele cu literele de la D la P, iar după ora 13:00 Capitala, județul Ilfov și cele ale căror nume încep cu literele S, T și V. Cristina Dumitrescu explică modul în care se fac înscrierile și în care funcționează listele de așteptare.
Reporter: Înscrierea se poate face online, prin platforma electronică de programare sau telefonic, prin call center, urmând ca atunci când apare un loc disponibil în centrul de vaccinare ales, persoana care se află pe o listă de așteptare să fie anunțată. Ca și până acum vor avea prioritate la vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani sau care suferă de boli cronice și lucrătorii din domenii esențiale. O persoană aflată pe o listă de așteptare are posibilitatea de a se înscrie și pe altă listă de așteptare a unui alt centru de vaccinare.
Realizator: Aproximativ 1.447.000 de românii au primit până acum cel puțin o doză de vaccin anti-COVID. Aproape jumătate dintre aceștia au făcut și rapelul necesar obținerii nivelului maxim de protecție. La 1.000 de doze de ser administrate au fost raportate circa trei reacții adverse, în special febră, astenie, dureri de cap, de mușchi sau de articulații ori urticarie. Astăzi sosește în țară o nouă tranșă de aproape 225.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTtech. Avioanele care transportă serul vor ateriza la Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, dozele urmând să fie distribuite apoi către centrele regionale de depozitare. Următoarea tranșă de vaccin ar urma să ajungă în România de azi într-o săptămână./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie