Egiptul se pregăteşte să finalizeze construcţiile la o nouă capitală grandioasă, ridicată în deşert la est de Cairo

Egiptul se pregăteşte să finalizeze construcţiile la noua capitală grandioasă în deşert, la est de Cairo, înainte ca primii funcţionari publici să se mute, în această vară şi înainte de deschiderea oficială a principalului proiect al mandatului preşedintelui egiptean, Abdel Fattah al-Sisi. În inima noii capitale, muncitorii lucrează de zor la finisajele aşa-numitului bulevard al ministerelor, care va avea o dispunere similară cu cea a templelor faraonilor şi care se învecinează cu un amplu complex islamic, cu clădirile pe două niveluri ale Parlamentului şi cu un complex prezidenţial vast. O monoşină va traversa cartierul comercial, unde se apropie de finalizare construcţia unui turn central de 385 de metri. În spatele acestuia, prinde contur un parc de 10 km pătraţi care duce la o moschee gigantică, aflată şi ea în construcţie. Noul oraş, cunoscut sub numele simplu de Noua Capitală Administrativă, este proiectat să funcţioneze cu tehnologie inteligentă, departe de dezordinea şi haosul din Cairo. Noua capitală va avea universităţi, numeroase stabilimente recreative şi un sector diplomatic. Construcţiile la noua capitală au fost suspendate în 2015 şi, după ce au scăzut finanţările dinspre Emiratele Arabe Unite (EAU), armata şi guvernul egiptene au preluat costurile estimate la 25 de miliarde de dolari pentru prima fază, injectând investiţii în afara bugetului. Au fost, de asemenea, asigurate câteva împrumuturi şi finanţări străine. Pandemia de COVID-19 a dus, de asemenea, la încetinirea ritmului de construcţie, iar prima fază din cele trei proiectate, fază care acoperă o suprafaţă de 168 de km pătraţi, nu va fi finalizată atunci când guvernul egiptean va începe operaţiunea de mutare. „Rata de finalizare a primei faze este de 60% la toate proiectele incluse”, a declarat Khaled el-Husseiny, purtător de cuvânt al noii capitale egiptene. Oficialul egiptean a precizat că transferarea funcţionarilor publici şi a instituţiilor publice va începe în iulie, înainte de deschiderea oficială a oraşului, programată să aibă loc la sfârşitul anului 2021. Noua capitală este proiectată ca un model de înaltă tehnologie pentru viitorul Egiptului./mbaciu/pvelisar

(REUTERS – 17 martie)