SUA ar putea trimite direct transporturi de vaccin AstraZeneca în Mexic şi Canada, a anunţat Casa Albă

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a confirmat joi că Statele Unite au disponibile 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, iar Administraţia Joe Biden acţionează pentru a finaliza planurile de expediere a unui transport de 2,5 milioane de doze de vaccin în Mexic şi a unui transport de 1,5 milioane de doze în Canada. Preşedintele american, Joe Biden, care a declarat că SUA nu va da altor ţări din stocurile sale de vaccin decât după ce toţi americanii vor putea fi vaccinaţi, ar putea anunţa vineri acordul privind trimiterea dozelor, a precizat Jen Psaki. Dacă va fi finalizat acest acord, va fi prima dată când SUA trimite direct altei ţări vaccinuri anti-COVID-19. SUA deţin stocuri de vaccin AstraZeneca, dar vaccinul nu a fost autorizat încă pentru utilizare de urgenţă. Canada şi Mexic au autorizat utilizarea de urgenţă a vaccinului AstraZeneca./mbaciu/pvelisar

(CNN INTERNATIONAL – 18 martie)