Revista presei internaționale – 19 martie 2021

La câteva zile după ce multe dintre statele UE au suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca/Oxford, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a reconfirmat avizul său pentru acest ser, asigurând că beneficiile vaccinului sunt net superioare riscurilor, anunță Politico. În plus, peste ocean, Statele Unite ar avea disponibile în stocuri 7 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 produs de AstraZeneca, iar administraţia Biden face demersuri pentru livrarea a 2,5 milioane de doze din acest vaccin în Mexic şi a 1,5 milioane de doze în Canada, completează CNN. Dacă serul de la AstraZeneca ar fi suspendat pentru mult timp, acest lucru ar putea redefini lupta globală împotriva pandemiei, crede revista Time, amintind că această companie s-a angajat să livreze o mare cantitate de doze de vaccin către țările care nu sunt aprovizionate suficient cu seruri anti-Covid și care nu le pot achiziționa prin programul COVAX. AstaZeneca a convenit livrarea a trei miliarde de doze unor state ca Rusia, India, Coreea de Sud, Japonia, China și celor din America Latină, precizează Time. Între timp, Organizația Mondială a Sănătății consideră că posibila sursă a pandemiei de Covid-19 ar fi fost fermele de animale sălbatice din China, informează Live Science, citând o opinie exprimată de un membru al OMS la National Public Radio din SUA și asigurând că OMS va publica în curând un raport pe această temă. Totodată, pe măsură ce campaniile de vaccinare avansează în țări precum SUA, Israel și Marea Britanie și acestea se îndreaptă rapid către un viitor mai normal, Italia, Franța și Germania administrează în prezent mai puține doze la 100 de cetățeni decât țări mult mai puțin prospere precum Serbia, Chile și Maroc, constată The Hill. Cu toate acestea, situația actuală din Italia și din alte țări europene oferă Americii o oportunitate excepțională de a-i sprijini direct pe europeni, ale căror loialități sunt dorite în mod agresiv de China și de Rusia, inclusiv prin diplomația vaccinurilor, opinează The Hill și atenționează că aceasta este o șansă care, dacă va fi irosită, nu va fi regăsită prea ușor în lunile sau în anii următori.
În Parlamentul European, propunerea privind un certificat sanitar european, prezentată miercuri de Comisia Europeană, pentru a facilita călătoriile, a fost primită favorabil, notează Le Soir. Şefii de stat şi de guvern ai celor 27 ar urma să abordeze acest dosar la summit-ul lor din 25 şi 26 martie, precizează La Libre Belgique. În acest context, ministrul grec al Turismului, Harry Theoharis, efectuează o vizită oficială în România, joi și vineri, în contextul deschiderii turismului grecesc în 2021, cu scopul de a-și promova țara ca destinație de top în Balcani și Mediterana și de a parafa legăturile strânse de prietenie și cooperare eleno-române, notează Naftemporiki. Grecia a fost întotdeauna destinația turistică de elecție pentru turiștii români, principalele motive pentru care aceștia preferă cu prioritate Grecia fiind asemănările culturale, religioase și legăturile istorice puternice care leagă cele două țări, detaliază ziarul grec.
Relațiile dintre SUA și Rusia au intrat într-un nou impas, după ce președintele Joe Biden l-a calificat pe omologul său rus, Vladimir Putin, drept „criminal”, scrie The New York Times. Ministerul rus de Externe a ripostat rechemându-și ambasadorul din Statele Unite, adaugă Ria Novosti. În același timp, ministerul rus a subliniat că este interesat de prevenirea unei degradări ireversibile a relațiilor cu Washingtonul, iar cel mai important este să stabilească care sunt modalitățile de rectificare a acestora, explică Ria Novosti. Pe de altă parte, în alt context, Rusia s-a arătat nemulțumită de decizia Marii Britanii de a-şi crește plafonul arsenalului nuclear cu aproximativ 45%, de la 180 la 260 de focoase, ca parte a primei revizuiri strategice a Londrei în materie de securitate, apărare și politică externă post-Brexit, menționează ziarul francez 20 Minutes.
Tot în plan diplomatic, într-o primă întâlnire din mandatul administrației Biden, summit-ul din Alaska dintre înalți oficiali ai SUA și ai Chinei este unul destul de înghețat, crede Politico, anticipând discuții dificile cu privire la comerț, drepturile omului în Tibet, Hong Kong, regiunea Xinjiang de vest a Chinei, Taiwan, asertivitatea chineză în Marea Chinei de Sud și pandemia de coronavirus. Statele Unite și China se confruntă cu un nou test în relațiile lor din ce în ce mai tulburi, titrează The Washington Post. În mandatul său, președintele Biden s-a angajat să reconstruiască legăturile cu prietenii străini esențiali pentru provocările cu care se confruntă Washingtonul, pe o scenă globală unde China este în ascensiune și Coreea de Nord este din ce în ce mai nuclearizată, observă The Wall Street Journal. Între timp, Coreea de Nord a anunțat că va ignora orice ofertă de dialog a Americii, dacă aceasta nu își va schimba politica definită de nord-coreeni drept ostilă, după ce Washingtonul a contactat Pyongyangul, în efortul de a relua discuțiile nucleare, scrie Stars and Stripes.

(Cristina Zaharia)