Se prelungesc restricțiile în capitală

Realizator: Se prelungesc restricțiile în capitală. Prefectul Alin Stoica a declarat, cu puțin timp în urmă, după ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, că măsurile instituite rămân valabile pentru încă 14 zile, fără modificări.
Alin Stoica: Vor fi prelungite cu 14 zile, dacă nu intervin alte lucruri care să ne oblige să luăm alte măsuri. După cum știți, rata de infectare este în creștere. Astăzi am fost anunțați de DSP că am ajuns la 5,3, asta înseamnă că este foarte important ca populația să respecte măsurile şi cel mai bine este să o respecte de bunăvoie. În primul rând sunt măsurile sanitare, purtarea măștii, igiena. Să încercăm pe cât posibil să ne organizăm viața în așa fel încât să nu punem pe alţii în pericol. Având în vedere faptul că rata a crescut destul de mult, cu o jumătate de punct procentual, de ieri până astăzi, mâine voi avea o întâlnire cu INSP pentru a vedea ce părere au dumnealor și ce măsuri suplimentare ar putea să fie adoptate în cazul în care ajungem în scurt timp la incidența de şase./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie)