EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 13:30 – Ședința Biroului Permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 14:30 – Lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – Ședința în plen – la sediul Senatului și online
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- ora 17:00 – Vot final
* Are loc dezbaterea cu tema „Dizabilitatea: Strategie Europeană, implementare românească” – ora 12:30, online pe Facebook. Acum, că Parlamentul European a votat noua Strategie privind persoanele cu dizabilități, Ziua Internațională de Conștientizare a Sindromului Down (21 martie) este marcată printr-o discuție despre nevoile acestor persoane, despre locul lor în societatea românească, despre incluziune, precum și despre măsurile care trebuie să fie luate, la nivelul întregii societăți, pentru ca respectarea drepturilor lor să nu rămână doar o bună intenție. Invitați: Anca Dragu, președintele Senatului României, Dragoș Pîslaru, europarlamentar USR PLUS. Moderator: Cosmin Poteraș, senator USR PLUS. Speakeri: Florica Cherecheș, preşedintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Oana Țoiu, deputată, Președinta Comisiei de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților și Maria Mădălina Turza, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului
– Camera Deputaților
* ora 13:30 – Şedinţa Biroului Permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare – prezență fizică și online
* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – Şedința în plen – prezență fizică și online
- Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
- ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului
– Ministere
* Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că autorităţile federale elveţiene au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări, în contextul pandemiei de COVID-19, noile măsuri aplicându-se şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein. Potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elveţiene, începând cu această zi, ora 00:00, România va fi inclusă pe lista statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic
- Astfel, toate persoanele (cu excepţia copiilor sub 12 ani) care în ultimele 10 zile anterior intrării pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene s-au aflat, pentru mai mult de 24 de ore, pe teritoriul unor state/regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior
- De asemenea, suplimentar măsurii prezentării unui test molecular cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, persoanele care sosesc în Confederaţia Elveţiană dintr-un alt stat/regiune cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, vor efectua o perioadă de carantină de 10 zile. Persoanele supuse măsurii de carantină obligatorie trebuie să se înregistreze la autorităţile cantonale din localitatea de destinaţie în termen de maximum 48 de ore de la sosire. Măsura carantinei poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor cantonale competente, dacă persoanele supuse acestei măsuri efectuează, în cea de-a 7-a zi de carantină, un test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip antigen rapid sau PCR), pe cheltuială proprie, iar rezultatul acestuia este negativ. Măsurile se aplică indiferent de mijlocul de transport folosit pentru călătoria în Confederaţia Elveţiană
- Sunt exceptate de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi de la efectuarea măsurii de carantină următoarele categorii: persoanele implicate în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică şi a sistemului administrativ federal; transportatorii internaţionali de bunuri şi persoane; persoanele care călătoresc în scop profesional sau medical, deplasarea fiind absolut necesară şi neputând suferi amânare; persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după ce au călătorit într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat din motive profesionale sau medicale absolut necesare şi care nu puteau fi amânate; persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul unui stat/unei regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic.
- De asemenea, sunt exceptate persoanele care tranzitează direct teritoriul Confederaţiei Elveţiene spre alte destinaţii – în acest caz, autorităţile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative, care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului naţional (ex.: domiciliu/rezidenţă/drept de şedere/contract de muncă/orice altă dovadă a necesităţii intrării, precum adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.); persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după participarea la un eveniment care a avut loc într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat, cu condiţia să prezinte dovezi că participarea şi şederea au avut loc în conformitate cu un plan de protecţie specific – excepţia se referă, în special, la participarea în scop profesional la o competiţie sportivă, la un eveniment cultural sau la un congres; persoanele care pot atesta faptul că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele trei luni anterior intrării
în Confederaţia Elveţiană şi s-au vindecat.
- Informaţii suplimentare cu privire la noile măsuri şi actualizări ale listei statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic sunt disponibile la următoarea pagină de internet: https://www.bag.admin.ch/bag/en/home/krankheiten/ausbrueche-epidemien-pandemien/aktuelle-ausbrueche-epidemien/novel-cov/empfehlungen-fuer-reisende/quarantaene-einreisende.html
* Conform Ministerului Apărării Naționale, începând cu această dată, fluxul care funcţionează în cadrul centrului organizat de Institutul Cantacuzino va începe să preia zilnic minimum 20 de persoane din cadrul etapei a treia de vaccinare, din cele peste 3.000 câte s-au înscris până în prezent pe lista de aşteptare prin platforma naţională de programare. Pentru asigurarea unui timp rezonabil de aşteptare pentru solicitanţii din etapa a treia, având în vedere faptul că centrul asigură în continuare şi vaccinarea persoanelor eligibile pentru etapa a doua (persoane peste 65 de ani, persoane cu comorbidităţi, personal din MApN şi din alte instituţii ale sistemului naţional de apărare), a fost suspendată temporar înscrierea pe lista de aşteptare, pentru a permite vaccinarea celor deja înscrişi, această opţiune urmând a fi redeschisă în platforma de programare, imediat ce acest lucru va fi posibil
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei
* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, care are loc la Bruxelles. La punctul de pe agendă privind Aspectele Curente vor fi abordate pe scurt teme precum evoluţiile în relaţia UE cu Rusia, situaţia din Georgia, abordarea UE faţă de Balcanii de Vest, situaţiile din Venezuela, Myanmar şi Etiopia. Agenda tematică propriu-zisă a reuniunii va include discuţii privind Turcia şi Vecinătatea Sudică. De asemenea, miniştrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii informal cu Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, în format video-conferinţă
– Apărare, Interne
* Poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie vor fi pregătiţi în domeniul combaterii corupţiei de către agenţi F.B.I., în cadrul a două webinarii la care vor participa şi specialişti din Slovenia, Kosovo şi Republica Moldova. Cursurile de pregătire profesională a celor 16 poliţişti anticorupţie sunt organizate de specialişti ai Academiei Internaţionale de Poliţie (International Law Enforcement Academy – I.L.E.A.) Budapesta, cu sprijinul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti. Primul webinar, cu tema „Forum pentru dezvoltare şi politici executive în domeniul legislaţiei anticorupţie”, va avea loc în perioada 22 – 25 martie. Cursul se va axa pe metodele de colectare şi analiză a informaţiilor, pe investigarea infracţiunilor de corupţie, pe leadership-ul strategic, precum şi pe cooperarea internaţională pentru identificarea, investigarea şi urmărirea penală a faptelor de corupţie
* Constanţa: Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă şi 10 aparate de zbor participă, în perioada 19 – 29 martie, la „Sea Shield 21” – cel mai mare şi complex exerciţiu multinaţional NATO organizat şi condus de Forţele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre. Din program:
- De astăzi, încep efectiv secvenţele planificate pe mare ale exerciţiului, la care participă un crucişător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare şi vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare şi remorchere maritime, iar lupta împotriva ameninţărilor aeriene va fi asigurată de aeronave F-16 „Fighting Falcon”, MiG 21 „Lancer” şi elicoptere IAR-330 ale forţelor aeriene şi navale române, împreună cu avioane de vânătoare „Eurofighter Typhoon” din Spania şi aeronave de cercetare aeriană din SUA şi Turcia
– Partide
* Reuniunea Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal – ora 10:00, la sala grupului parlamentar al PNL, Camera Deputaţilor, etaj 2
* Reuniunea Biroului Politic Naţional al Partidului Social Democrat – ora 10:00, la sediul central al PSD, Șos. Kiseleff nr. 10
– Culte, Biserică
* Teiuş, jud. Alba: ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, efectuează o vizită pastorală la Căminul pentru persoane vârstnice din oraşul Teiuş – ora 11:00
– Administrație
* Jud. Dâmboviţa: Conform Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, localităţile Aninoasa şi Brăneşti intră în carantină, pentru 14 zile, începând cu această dată, după ce în Brăneşti se înregistrează o rată de infectare de 5,81 la mia de locuitori, iar în Aninoasa de 5,8 – ora 12:00
* Galați: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a decis ca, începând cu această dată, municipiul Galaţi să intre în „scenariul roşu”, având o rată de infectare de 3,17 /1000 de locuitori
* Miercurea Ciuc: Programul Prefectului judeţului Harghita, Ion Proca:
- ora 9:00 – Ședință internă cu șefii serviciilor publice comunitare din cadrul Instituției Prefectului Județul Harghita
- ora 12:00 – Ședință de analiză a desfășurării Campaniei de vaccinare împotriva SARS-COV-2 la nivelul județului Harghita
* Jud. Timiș: Carantina va fi prelungită, pentru încă 72 de ore, pentru municipiul Timişoara şi comunele Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa, cu aplicabilitate imediată, începând cu această dată, ora 24:00, în urma unei decizii luate prin Ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma consultării cu conducerea Ministerului Sănătăţii
– Juridic
* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează dezbaterea cu tema „Ce plan să-ți mai faci când ți se atacă planul” – Efectele atacării în instanță a documentației de urbanism asupra autorizării proiectelor imobiliare – ora 19:30. Transmisiunea live poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage Juridice sau în pagina dezbaterii. Speakerii intră în dezbatere remote. Invitați: Av. dr. Ramona Bîrlog, Managing Associate FIRON BAR-NIR, Tatian Diaconu, CEO Ceetrus, Prof. univ. dr. h.c Mircea Duțu, Directorul Institutului de Cercetări juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, membru al Asociaţiei Internaţionale de Dreptul Urbanismului, Conf. univ. dr. Gabriel Manu, Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică București, Av. Theodor McCann, Partner The Law Chamber, Av. Marian Mihail, Marian Mihail Law Office, Av. Ioana Roman, Partner Filip & Company. Moderator: Av. drd. Andreea-Cristina Secu, Partner Real Estate Săvescu & Asociații
– Organizaţii
* Europa Nostra organizează webinarul de lansare a Cărții verzi a patrimoniului cultural european: „Punerea patrimoniului comun al Europei în centrul Acordului verde European” – ora 16:00 (ora României), pe https://zoom.us/webinar/register/WN_TgSiexmRSuWykM40FNjtwA
* Galaţi: O nouă campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună demarează astăzi cu ajutorul unui proiect-pilot unic în Europa, iniţiat în urmă cu doi ani de organizaţia Animal Society, în parteneriat cu Primăria municipiului. Pe lângă campania de sterilizare gratuită, echipa Animal Society urmează să desfășoare la Galați mai multe ateliere și activități adresate comunității locale, ce vizează interacțiunea om-animal (22 mar. – 9 apr.)
– Economic
* Autoritatea de Supraveghere Financiară organizează, în perioada 22 – 26 martie, o serie de activități de educație financiară în cadrul Global Money Week 2021, o inițiativă globală dedicată educației financiare pentru tineri, desfășurată sub egida OECD în peste 175 de țări. Tema corelării dintre educația formală și cerințele pieței muncii este una actuală și intens dezbătută și are un impact hotărâtor pentru dezvoltarea pe termen lung la nivelul întregii societăți. Din program:
- ora 10:00 – Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare, cu ocazia începerii Global Money Week, adresată elevilor care vor să afle cum funcţionează o bursă şi piaţa de capital din România. Evenimentul va avea loc la sediul Bursei de Valori Bucureşti, într-un cadru restrâns şi va putea fi urmărit în direct pe canalele sociale de Facebook şi YouTube
- ora 11:00 – ASF aduce la aceeași masă atât perspectivele mediului academic, cât și contribuțiile asociațiilor profesionale în această privință în cadrul unei dezbateri online. Această primă ediție a Academic Fin Hub pune față în față invitați de marcă, reprezentanți ai universităților de top din România și ai pieței financiare. Acest eveniment va fi transmis live pe pagina Facebook a Autorității, https://www.facebook.com/asf.romania sau pe canalul Youtube https://www.youtube.com/channel/UCEKmJLs1wIp2op46XKKQftQ
* A.N.C.I.A. training organizează, în perioada 22 – 25 martie, programul de pregătire „Bune Practici în Domeniul Achizițiilor Publice / Utilizare SEAP”, online, prin intermediul platformei ZOOM, și fizic – ora 17:30, la sediul A.N.C.I.A. training, Str. Negustori nr. 23 – 25. Informații suplimentare: www.ancia.ro
* Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană din București, organizează Seminarul de Perfecționare vocațională „SmartFIN@ISF” – ora 13:30. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii. Invitați: Prof. univ. dr. Marian Siminică, director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor; Conf. univ. dr. Laura Elly Naghi, doctor în domeniul Finanţe – Asigurări cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor; Alina Cernescu, absolventă de Sociologie în cadrul Universității București; Alexandru Ciuncan, Director General UNSAR, cu o experiență de peste 18 ani în domeniul asigurărilor și pensiilor private în Europa Centrală și de Est; Bogdan Tudosie, cu o experiență de peste 15 ani în vânzări și tranzacționare piețe financiare
* Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu această dată, o monedă din argint cu tema „100 de ani de la Încheierea Unificării Monetare”. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare. Aversul monedei redă imaginea Palatului Vechi al Băncii Naţionale a României, inscripţia în arc de cerc „România”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2021”. Reversul monedei prezintă un detaliu al reversului bancnotei de 1 leu, care circula în România în perioada în care s-a realizat unificarea monetară, şi inscripţia circulară „100 de ani de la Încheierea Unificarii Monetare”. Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema „100 de ani de la Încheierea Unificării Monetare” se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României
* Compania de tehnologie 2Performant, lider al pieţei locale de marketing afiliat şi recent listată pe piaţa AeRO a BVB (simbol bursier 2P), intenţionează să atragă 5 milioane lei de la investitorii la Bursa de Valori Bucureşti printr-o operaţiune de majorare a capitalului social. Capitalul atras va alimenta investiţii în consolidare şi creştere pe piaţa din România, dar şi în extinderea pe pieţe din regiune. Operaţiunea de majorare a capitalului va fi supusă votului AGEA – Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor – a 2Performant programată să aibă loc astăzi, utilizând soluţia eVote, platformă ce permite companiilor să organizeze Adunări Generale ale Acţionarilor (AGA) online. Sub rezerva aprobării de către Adunarea Generală a Acţionarilor, conform convocatorului publicat pe site-ul companiei, majorarea capitalului social cu aport în numerar se va derula în două etape, cea a alocării drepturilor de preferinţă şi tranzacţionarea acestora pe piaţa SMT AeRO, urmată, în situaţia în care vor rămâne acţiuni nesubscrise, de un plasament privat. Ambele etape ale procesului de majorare de capital vor fi gestionate de Goldring, brokerul care a intermediat listarea 2Performant la BVB la sfârşitul anului trecut. Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor a 2Performant va fi supusă votului acţionarilor şi numirea unui Consiliu de Administraţie format din trei membri
* Suceava: În luna dedicată femeii, Afaceri.RO Suceava, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” și Centrul de Marketing, organizează un webinar despre „Echilibrul între roluri”, susținut de Alina Leonte, mamă, coregraf și antreprenor în domeniul cultural, care va vorbi atât despre aceste roluri, cât și despre felul în care pandemia a afectat domeniul cultural – ora 19:00, pe platforma Zoom (https://forms.gle/pp4AapgJi1j9Lg3FA)
– Manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei (22 martie)
* Departamentul de Hidraulică, Mașini Hidraulice și Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Energetică, Universitatea Politehnică Bucureşti, orgnizează evenimentul „Să apreciem valoarea apei !” organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei – ora 10:00, online pe MS Teams (cod acces: juzdjkr)
* Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, are loc evenimentul online de lansare a Raportului „Cartografierea Microplasticului în Apele României”, primul raport național privind microplasticul din apele României, ce reprezintă rezultatul unui demers de cercetare calitativă vizând problema microplasticului în cele mai importante ape dulci din România, realizat de Asociația Act for Tomorrow, cu sprijinul Asociației Ingmed, Pitești și a Institutului Național pentru Fizica Laserelor, Plasmei și Radiației, București, Măgurele (INFLPR), finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii la București. Astfel, începând cu ora 12:30, puteți lua parte la prima dezbatere pe tema microplasticului din apele României, organizată de Asociația Act for Tomorrow și Ambasada Marii Britanii în România, care va aduce la aceeași masă reprezentanți ai celor mai importante instituții de la nivel național cu rol decizional în domeniul protejării apelor și al mediului. Având în vedere contextul actual, dezbaterea va avea loc pe platforma Zoom și poate fi accesată prin următorul link: https://zoom.us/j/96659299957?pwd=OHQ5OVI1WTdNNkdrT1lNcnY1eGZwUT09
* Ziua Mondială a Apei cu tema campaniei anului 2021 „Preţuirea apei” generează un dialog public global pe reţelele sociale despre modul în care oamenii ştiu să aprecieze corect apa şi multiplele ei utilităţi. Scopul este crearea unei înţelegeri mai cuprinzătoare a modului în care apa este apreciată de oameni diferiţi în contexte diferite, astfel încât să putem proteja această resursă preţioasă pentru toată lumea. Rolul apei în gospodării, şcoli, locuri de muncă şi unităţi de îngrijire a sănătăţii este esenţial. În plus, serviciile ASI – apă, salubritate şi igienă – adaugă, de asemenea, valoare sub forma unei mai bune sănătăţi, în special în contextul pandemiei COVID-19. Mesajul central al campaniei este conceput spre a încuraja oamenii să-şi împărtăşească poveştile, gândurile şi experienţe cu privire la valoarea apei. Colectate din conversaţiile #Water2me de pe social media, o selecţie reprezentativă de comentarii şi opinii va fi compilată într-un document despre ce înseamnă apa pentru oamenii din întreaga lume. Documentul va fi disponibil pe www.worldwaterday.org începând de astăzi
* Timişoara: De Ziua Mondială a Apei, Aquatim, în parteneriat cu Librăria La două Bufnițe, Administrația Bazinală de Apă Banat, Asociația Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) și Fundația Aquatim, lansează o campanie inedită de educație informală, care se va încheia în luna iunie. Urmărind deopotrivă încurajarea lecturii și responsabilizarea vizavi de apă și mediu, campania „Sete de carte” propune publicului tânăr și educatorilor o serie de întâlniri lunare cu lumea fascinantă a cărților. „Sete de carte” cuprinde patru evenimente principale, ce vor implica publicul larg prin participarea de la distanță. Găzduite de librăria „La Două Bufnițe” pe pagina sa de Facebook, acestea vor putea fi urmărite în direct sau ulterior. Din program:
- În această zi, preșcolarii și elevii din clasele pregătitoare vor descoperi de ce este planeta albastră, de la „Băiatul care a secat marea”, de Paul Brown, o apariție a editurii Curtea Veche, 2019
– Medicină, Sănătate
* O nouă tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech, care constă în 345.150 de doze, sosește în România, vaccinurile fiind livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă
* Conferinţă de presă organizată de Societatea Română de Endocrinologie cu ocazia lansării Registrului Naţional de Acromegalie – ora 12:00, online pe https://www.facebook.com/EndocrinologieRomania
* Săptămâna PSI este organizată de Editura Trei și Librăriile Cărturești în parteneriat cu revista Psychologies, în perioada 22 – 26 martie. Dialogurile vor fi transmise live pe conturile de Facebook Cărturești, Trei și Psychologies, unde cei interesați vor putea scrie întrebări pentru specialiștii invitați. Participă psihoterapeuți și psihiatri cu experiență din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Săptămâna PSI se va încheia cu lansarea mult-așteptatei cărți „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” a mediatizatului psiholog canadian, Jordan Peterson. Programul zilei:
- ora 19:00 – „Cum să te aperi de psihopați”. Invitat: Ali Baeram, psiholog și psihoterapeut (Timișoara)
* Psychology Hub organizează a doua ediție a evenimentului „Ziua Psihoeducației” ce va avea ca temă „Împrietenește-te cu emoțiile tale”, și se va desfășura în mediul online – ora 19:00, pe pagina de Facebook Psychology Hub. Participanții sunt invitați să adreseze întrebări, pe care moderatorii sesiunii le vor aduce în discuție pe durata evenimentului. „Ziua Psihoeducației” este un proiect ce se desfășoară anual, în care publicul este invitat să descopere mai multe despre domeniul psihologiei și psihoterapiei, prin intermediul unor workshop-uri, dialoguri și dezbateri facilitate de psihologi și psihoterapeuți ai comunității Psychology Hub. Invitați: Alina Popescu – psiholog și psihoterapeut în formare în specializarea Psihotraumatologie și Asistare Psihologică; Marta Șipoteanu – psiholog și psihoterapeut în formare în psihoterapie experiențială; Dana Andrei – psiholog și psihoterapeut în formare în specializarea Psihotraumatologie și Asistare Psihologică
* Iaşi: A XIX-a ediţie a Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi se va desfăsura în perioada 22 – 27 martie în format online webinar, la eveniment urmând să participe peste 1300 de medici cardiologi, internişti, reumatologi, neurologi, medici de familie, pneumologi, medici de recuperare medicală şi balneofizioterapie, medici de medicina muncii, ORL-iști, ortopezi, dar şi fizioterapeuţi. Din programul zilei:
- Conferinţa „Recuperarea în condiţii de pandemie” (22 – 27 mar.)
- Cursul de cardiologie „Inima şi sportul”
– Învățământ , Cercetare
* Ministerul Educaţiei organizează, în perioada 22 – 25 martie, simularea examenului naţional de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a. Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depăşit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai. Din program:
- Limba şi literatura română – proba E.a – ora 9:00
* Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica București organizează concursul în vederea selecției candidaților la statutul de student Erasmus + pentru anul academic 2021 – 2022 (mobilitate semestrul I, mobilitate semestrul II, mobilitatea semestrul I + II) – ora 15:00, online, utilizând platforma Microsoft Teams. Informații privind modul de desfășurare a concursului vor fi comunicate candidaților după depunerea dosarelor de concurs. În acest sens, fiecare student va transmite dosarul de concurs pe e-mail la adresa ioan.sacala@upb.ro
* Jud. Bacău: Începând cu această dată, activitatea în unitățile de învățământ din județul Bacău se va desfășura potrivit scenariului 3 – roșu, în localitățile Hemeiuș, Măgura, Târgu Ocna, Săucești și potrivit scenariului 2 – galben în alte 18 localități: Bacău, Moinești, Onești, Buhuși, Balcani, Bogdănești, Buciumi, Coțofănești, Filipești, Letea Veche, Luizi Călugăra, Mărgineni, Parincea, Pîrjol, Podu Turcului, Racova, Scorțeni, Strugari
* Buzău: Muzeul Județean Buzău organizează, în perioada 22 martie – 24 mai, Ateliere de dezvoltare personală, pentru elevii de gimnaziu. Workshop-urile sunt organizate în cadrul proiectului „Back to Life, Back to Culture, Back to School”, realizat în parteneriat cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Club Rotary Buzău. Pornind de la premisa că spațiul muzeal este și un mediu terapeutic, unul dintre obiectivele programului „BackToLifeBackToCultureBackToSchool” este să faciliteze exprimarea emoțiilor prin artă, iar lucrările artistice expuse în Muzeul Județean Buzău îi vor ajuta pe copii în acest demers. Activitățile propuse urmează a se desfășura sub forma a cinci ateliere interactive:
- „Călătorie în țara emoțiilor” – coordonatori: Valentina Neagoe, psiholog, DGASPC Buzău; Claudia Ichim, psiholog, DGASPC Buzău; Daniel Drâmbu, consilier vocațional, Muzeul Județean Buzău
- „Bunele maniere” – coordonator Raluca Trocaru, consilier, DGASPC Buzău
- „Debate” – coordonatori: Luca Cristian Vlad, Alexia Stan, Andra Pinghel, Maria Iacob, Raluca Radu,Teona Vlaicu, voluntari Rotary Club Buzău
- „Sunet și echilibru” – coordonatori: Mădălina Mănescu și Elena Ioniță, voluntari Muzeul Județean Buzău
- „Emoții vizuale” – coordonatori: Mihaela Molina, desenator, Muzeul Județean Buzău; Alexandru Anghel, muzeograf artă, Muzeul Județean Buzău
* Iaşi: Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează conferinţa internaţionlă din seria „Legal corner – Coin juridique” cu tema „Despre victimologie. Perspectiva italiană”, susţinută de prof.univ.dr. Mariavaleria del Tufo, Universitatea din Napoli, Italia – ora 18:00, online pe https://uaic.webex.com/meet/LegalCorner22martie
* Iași: În conformitate cu Hotărârea nr. 51/19 martie 2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, începând de astăzi, toate unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiu vor funcţiona în „scenariul roşu”/„scenariul 3”. Astfel, participarea la ore este cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ pentru: toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale. Participarea zilnică se face în sistem online de către din celelalte clase / ani de studiu. Este permisă organizarea cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6 / 1000 de locuitori a următoarelor activităţi: simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali, evaluările naţionale și orele remediale pentru toate clasele
* Oradea: Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, anunţă desfășurarea workshop-ului pe teme orizontale „Combaterea discriminării în viața academică”, derulat în cadrul proiectului: „SmartDoct – Programe de înaltă calitate pentru doctoranzii și cercetătorii postdoctorat ai Universității din Oradea pentru creșterea relevanței cercetăriiși inovării în contextul economiei regionale” – ora 14:00, online
– Arhitectură
* Reşiţa: În cadrul seriei de dezbateri sub genericul „Conferințele Reșița 250: Oameni – Locuri – Fapte”, proiect dedicat împlinirii în 2021, în data de 3 iulie, a 250 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020/2021), are loc cea de a VII-a conferință, susținută de arhitecta Ioana Mihăiescu, care va vorbi despre o parte a patrimoniului arhitectural al Reșiței – ora 19:00, live de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” şi online pe paginile de Facebook și YouTube, https://www.facebook.com/Demokratisches.Forum.der.Banater.Berglanddeutschen şi https://www.youtube.com/channel/UC_kYvj3wj9oGipq7pmZoS_g. Coorganizatorii acestui proiect sunt Centrul Universitar UBB din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița
– Mass-media, Publicitate
* Între 1 și 31 martie, zilnic între orele 10:00 și 21:00, Radio România invită cititorii pasionați la o nouă întâlnire cu lumea cărții, pe www.gaudeamus.ro și pagina de Facebook Radio România Gaudeamus. Organizată într-o formulă fără precedent, ca durată și dinamică, ediția martie 2021 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România înlocuiește în calendarul anual tradiționala ediție craioveană. Târgul Gaudeamus Radio România își păstrează caracterul generalist, din punctul de vedere al ofertei de carte prezentate, dar durata acestei ediții permite, în premieră, adoptarea unor tematici distincte, ilustrate în special prin intermediul evenimentelor propuse de către participanți și prin genurile literare pe care le vor promova cu precădere în fiecare interval, adaptate la temele propuse. Astfel, primele zile ale târgului – 1 – 8 martie – sunt dedicate scriitoarelor și literaturii adresate publicului feminin, următorul interval (9 – 15 martie) va fi rezervat în special cărții de non-ficțiune, fără a exclude însă alte genuri literare, iar perioada 16 – 21 martie va fi revendicată de poezie și ficțiune, în onoarea Zilei Internaționale a Poeziei sărbătorite anual pe 21 martie. Ultimele zile a târgului vor fi dedicate cărții pentru copii și proiectelor de tip „Școala altfel” (22 – 31 martie). Programul zilei:
- ora 11:00 – Editura Fundaţiei România de Mâine lansează cartea semnată de lector univ. dr. Simona Marica – „Semiologie psihiatrică pentru psihologi”. Invitaţii autoarei – lector univ. dr. Loredana Bănică, lector univ. dr. Claudia Rusu, prof. univ. dr. Matei Georgescu, lector univ. dr. Graţiela Sion, Dragoş Ciocăzan, directorul editorii – vor dezbare parte din temele abordate de autoare cum ar fi diferitele categorii de tulburări psihice: tulburările percepţiei; tulburările atenţiei; tulburările memoriei; tulburările comunicării; tulburările afectivităţii; tulburările voinţei; tulburările activităţii (conduitei) motorii; tulburările vieţii instinctuale; tulburările conştiinţei (stării de conştienţă)
– Cultură
* Programul Național Cantus Mundi România și Administrația Națională „Apele Române” lansează, de Ziua Mondială a Apei (22 mar.), primul proiect sonor participativ dedicat apei, creat de copiii din România. Producția „Water Song” (Cântecul Apei) reprezintă o creație muzicală originală și colectivă, realizată în premieră națională cu participarea copiilor din comunitatea de 60.000 de membri ai Programului Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare prin muzică din România, derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. „Water Song” va fi lansat sub forma unui videoclip care va conține înregistrări trimise de copii cu sunete ale apei din natură, ale cursurilor de apă care le sunt dragi, reprezentative pentru zona din care provin. Aceste înregistrări vor fi mixate cu voci ale corurilor din program, precum și cu intervenții sonore ale ansamblului de percuție Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de muzicienii Zoli Toth și Bogdan Pop. Creația „Water Song” se realizează în cadrul campaniei internaționale desfășurate prin programul „Națiunilor Unite – Un water 22 march world water day 2021”, sub sloganul „Prețuiește apa”. Mai multe detalii pe evenimentul „Lansare Water Song. Ziua Mondială a Apei” – https://www.facebook.com/events/554690035456229 . Printre partenerii media: Radio România București FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenţia de presă RADOR
* Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează prima ediţie a Festivalului Internaţional „Matei Vişniec”, în perioada 21 – 27 martie, marcând, prin prima şi ultima zi de festival, două date importante în calendarul cultural – Ziua Internaţională a Poeziei şi Ziua Mondială a Teatrului. Printre partenerii media: Radio România Internaţional, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Iaşi, Radio România Cluj. Programul zilei:
- ora 11:00 – Diminețile festivalului, invitată: Irina Nechit; în limba română – difuzare pe pagina de Facebook a MNLR, pe site-ul www.mnlr.ro și pe platforma web multimedia www.culturaindirect.ro
- ora 18:00 – Performance #2: „The Meat Eater”/ „Mâncătorul de carne”, regizor: Zachary Nicol. Proiect inițiat de Trap Door, trupă de teatru condusă de regizoarea americană Beata Pilch; în limba engleză cu subtitrare în limba română – difuzare pe pagina de Facebook a MNLR
- ora 20:00 – Performance #3: „The Man in the Circle”, „The Man with a Cockroach”, „Brainwasher”, „The Beggar“/„Omul din cerc”, „Omul cu gândacul”, „Spălătorul de creiere”, „Vagabondul”, regia: Michael Mejia, actori: Logan Hulick, Neema Lahon, Leslie Lund, Carl Wisniewski. Proiect inițiat de Trap Door, trupă de teatru condusă de regizoarea americană Beata Pilch; în limba engleză cu subtitrare în limba română – difuzare live pe pagina de Facebook a MNLR
* Centrul Ceh prezintă, în cadrul Documentary Mondays, proiect desfăşurat în mediul online, între 1 şi 29 martie, filmul ceh „Epidemic of Freedom”, regia Tereza Reichová, Hynek Reich Štětka, 2017 – pe pagina https://www.facebook.com/centrulceh/ şi pe https://www.czech-it.ro/
* Delia este primul artist român care lansează o melodie sub formă de NFT, piesa „Racheta”. NFT (non-fungible tokens) este un token care reprezintă un articol sau o unitate digitală unică ce nu se poate schimba, iar NFT-urile pot reprezenta active digitale precum imagini sau clipuri video
* În cadrul programelor sale dedicate migraţiei, tematică dominantă pe care şi-a ales-o pentru acest an, Forumul Cultural Austriac Bucureşti prezintă, pentru prima oară în proiecţie naţională, DOGumentarul „Miroase a Paradis” de Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu, o parabolă cu tâlc și ironie subtilă, film în limbile germană şi română, subtitrat în limba engleză. Filmul va fi disponibil între 22 martie – ora 18:00, şi 28 martie – ora 23:00, pe site-ul Forumului Cultural Austriac Bucureşti și va putea fi vizionat pe http://bit.ly/MiroaseAParadis
* Carei: Începând cu această dată, va putea fi vizitată expoziția comună de arte plastice a artiștilor Vasile Mic (pictură) și Vasile Cioră (sculptură) – la Castelul Károlyi. Creațiile artiștilor vor fi expuse în Sala de expoziții de la parterul castelului, respectiv în Galeria de arte de la etajul castelului, în perioada 22 martie – 16 aprilie, iar din cauza situației epidemiologice nu va beneficia de vernisaj
* Iaşi: Cinema Ateneu prezintă noi proiecţii ale filmelor:
- ora 17:30 – „Undine”, regia Christian Petzold – avanpremieră
- ora 19:30 – „Anul nunţilor”/”The Wedding Year”, regia Robert Luketic – premieră
* Iaşi: Iulius Mall Iași găzduiește, până la sfârșitul lunii martie, expoziția de pictură „Viziuni climatice”, semnată de artista Dorina Blănaru. Evenimentul aduce în fața publicului o colecție de lucrări recente care reflectă stapânirea perfectă a mijloacelor de expresie, artista găsind în pictură fațete ale personalității sale artistice, aceasta oferindu-i libertate totală de reinventare și exprimare a concepțiilor, pasiunilor și preocupărilor pentru frumos. Vernisajul evenimentului va avea loc la ora 17:00 și va fi prezentat de criticul de artă, dr. Mirela Ștefanescu. Coordonator de eveniment, profesor Carmen Sîrbu
* Râmnicu Vâlcea: Filarmonica „Ion Dumitrescu” Vâlcea prezintă un concert simfonic ce va fi transmis live pe pagina de Facebook – ora 19:00. Dirijor: Matei Pop. În program: Bela Bartok – Dansuri românești; Matei Pop – Salbă Maramureșană – Suita nr. 4; F. Mendelssohn Bartholdy – Scherzo, Intermezzo, și Nocturne din muzica de scenă la „Visul unei nopți de vară”, op. 61, Serghei Prokofiev – Simfonia nr. 1, op. 25
– Sport
* Sfântu Gheorghe: Se dispută meciuri în Liga Naţională de baschet feminin:
- ACS KSE Târgu Secuiesc – CS Municipal Alexandria – ora 16:00, pe Sepsi Arena
- ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CS Phoenix CSU Simona Halep Constanţa – ora 19:00, pe Sepsi Arena
* Târgu Mureş: Se dispută meciuri în Divizia A1 la volei feminin:
- CS Medgidia – CS ‘U’ NTT Data Cluj – ora 15:00
- CSU Belor Galaţi – CSU Medicina CNUE Tg. Mureş – ora 18:00
* Târgu Jiu: Are loc un meci din etapa a 20-a a Ligii a II-a de fotbal: ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ora 19:30, pe Stadionul Municipal
– Diverse
* Evenimentul online, Facebook live – Video Content Inspirațional, alături de Tedy Necula, regizor și producător de video content inspirațional pentru branduri – ora 20:00, la F64, Bd. Unirii nr. 45, în cadrul Zilelor Panasonic (18 – 26 mar.), dedicate pasionaților de fotografie și videografie. Tedy Necula își va axa prezentarea exemplificând caracteristicile cheie ale Panasonic BGH, S1H și HVX200
* Karina Lashmaker Academy organizează un eveniment de referință în industria de beauty, „Lash Beauty Forum II”, adresat tehnicienilor de extensii de gene, fie începători sau avansați, care vor avea șansa unică de a învăța live de la experți internaționali recunoscuți în domeniu din Rusia și Belarus. Înscrieri: https://bit.ly/3qaAZCs. Conferința „Lash Beauty Forum II” se desfășoară online, pe o platformă specială cu traducere în limba română. Invitați specialiști în domeniu: Anna Matusevich (Belarus); Tatiana Terenteva (Rusia); Ekaterina Voronova (Rusia); Ekaterina Leksa (Rusia); Ekaterina Khimich
– S-a întâmplat într-o zi de 22 martie
* Cu 137 de ani în urmă (1884) avea loc premiera, la Teatrul Naţional, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiş nume mari ale scenei româneşti – Constantin Nottara şi Aristizza Romanescu
* Acum 126 de ani (1895) fraţii Louis şi Auguste Lumière făceau pentru prima oară în lume demonstraţia cu o invenţie a lor – filmul cinematografic, prezentat într-un cadru privat, în faţa rudelor şi a prietenilor. Pelicula dura aproape un minut, dar a uimit asistenţa, care nu mai văzuse niciodată scene reale în mişcare, proiectate pe un perete. Reprezentaţia publică a avut loc la data de 28 decembrie a aceluiaşi an, la salonul indian al Grand Cafe din Paris, în prezenţa unui număr de 33 de spectatori, care au plătit pentru prima oară un bilet de intrare la cinema: un franc. Filmul s-a numit „Muncitori părăsind fabrica Lumière din Lyon” / „La Sortie des Usines Lumière à Lyon”
* Cu 109 ani în urmă (1912) erau aprobate Legea şi statutele pentru recunoaşterea ca persoană morală a Societăţii Scriitorilor Români (22.III/4.IV)
* Acum 78 de ani (1943) avea loc premiera filmului „O noapte furtunoasă”, ecranizare a comediei cu acelaşi nume de Ion Luca Caragiale, în regia lui Jean Georgescu. În distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Florica Demion, George Demetru, Gheorghe Ciprian, Maria Maximilian, Iordănescu Bruno. Filmul alb-negru, cu o durată de 70 minute a avut premiera la Cinema ARO
* În urmă cu 76 de ani (1945) era constituită, la Cairo, Liga Statelor Arabe (Liga Arabă), organizaţie regională doar cu rol politic nu şi de integrare regională. Ţări fondatoare: Egipt, Irak, Iordania, Liban, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. În prezent numără 22 de membri, cu toate că participarea Siriei a fost suspendată din noiembrie 2011, ca o consecinţă a războiului civil. Sediul este la Cairo din 1945, cu o întrerupere între anii 1979-1990, când a fost la Tunis (Egiptul a fost suspendat din organizaţie timp de 10 ani, între 1979 şi 1989)
* Cu 44 de ani în urmă (1977), în cadrul unei şedinţe a C.C. al P.C.R., s-a hotărât trecerea la edificarea în Bucureşti a unui nou centru politico-administrativ al ţării. Lucrările, care au început în 1978, au avut drept consecinţă demolarea a circa unei treimi din suprafaţa zonei centrale a oraşului (o mare parte din cartierele 13 Septembrie, Uranus, Unirii, Dudeşti, Muncii ş.a.). În perioada 1981-1988 au fost distruse mii de locuinţe, numeroase monumente de artă, clădiri istorice şi biserici, în zonă construindu-se aşa-numita „Casă a Poporului” şi Bd. Victoria Socialismului (astăzi, Palatul Parlamentului şi Bd. Unirii)
* Acum 11 ani (2010) Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat un proiect de lege referitor la reforma sistemului de asigurări medicale, care pentru preşedintele american de-atunci, Barack Obama, a reprezentat o victorie legislativă majoră, reforma sănătăţii fiind cel mai important proiect politic intern al acestuia. Reprezentanţii au adoptat versiunea aprobată de Senat pe 24 decembrie 2009, cu o majoritate de 219 voturi, cu trei mai multe decât cele 216 voturi necesare pentru a trece proiectul de lege. 212 voturi au fost împotrivă
* Se împlinesc 5 ani, de când, în dimineaţa zilei de 22 martie 2016, trei explozii s-au produs în Bruxelles (Belgia): două la Aeroportul Zaventem din nord-estul capitalei şi a treia, la distanţă de o oră, în staţia de metrou Maelbeek, în apropiere de sediul Uniunii Europene. Bilanţul înaintat de autorităţi a indicat 34 de morţi – 14 la aeroport şi 20 la staţia de metrou – şi 198 de răniţi – 92 la aeroport şi 106 la staţia Maelbeek. Printre răniţi s-au numărat şi patru cetăţeni români. Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat atacul. Aceste atentate au fost cele mai grave acte de terorism din istoria ţării, guvernul belgian decretând trei zile de doliu naţional
* Se împlinește 1 an (2020) de la înregistrarea primului deces din cauza noului coronavirus din țara noastră la un bărbat de 67 de ani care avea comorbidități. Până în prezent, în România, peste 21.500 de persoane infectate cu COVID-19 au murit. Primul caz de infecţie confirmat cu COVID-19 în ţara noastră a fost înregistrat în data de 26 februarie, în următoarele 12 zile fiind confirmate câte unul – două cazuri zilnic. Începând cu data de 10 martie, trendul ascendent s-a accelerat, ajungându-se în luna noiembrie la peste 10.000 de îmbolnăviri pe zi cu noul coronavirus. În data de 11 noiembrie, s-a atins un record negativ în privința deceselor – peste 200 într-o singură zi
Aniversări – Comemorări
– 1656: S-a născut Daniel Croner, organist şi compozitor (m. 1740) – 365 de ani
– 1868: S-a născut Mihail Dragomirescu, teoretician al literaturii, estetician, prozator, critic literar şi traducător; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 1942)
– 1894: A murit Theodor Codrescu, istoric, publicist şi filolog; s-a remarcat ca autor de manuale şcolare şi traducător; în 1853 a tradus „Coliba lui Moş Toma” (Coliba unchiului Tom) de H. Stowe-Beecher, prima traducere românească din literatura americană; membru corespondent al Academiei Române din 1886 (n. 1819)
– 1900: S-a născut Rudolf Palocsay, horticultor ardelean, supranumit „Miciurin al Clujului”; în 1938 a descoperit o nouă metodă de încrucişare, cu scopul de a obţine noi specii de trandafiri sau gladiole; actuala staţiune de cercetări pomicole a fost întemeiată în jurul unei grădini de 18 ha, care i-a aparţinut cercetătorului; Palocsay a fost, de asemenea, şi primul director al staţiunii de cercetări pomicole Cluj (m. 1978)
– 1903: S-a născut Virgil Gheorghiu, poet, prozator, pianist şi muzicolog (m. 1977)
– 1904: S-a născut Ovid-Aron Densuşianu, prozator şi traducător; fiul lui Ovid Densusianu (m. 1985)
– 1905: S-a născut Romulus Dianu, prozator, publicist şi traducător (a tradus din Feodor Dostoievski, Bertolt Brecht şi Georges Duhamel); a lucrat în diplomaţie, zece ani fiind colaboratorul lui Nicolae Titulescu şi acreditat pe lângă Liga Naţiunilor (m. 1975)
– 1908: S-a născut medicul Gheorghe Lupaşcu; a reprezentat România cu ocazia constituirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Geneva, 1948); a efectuat, în calitate de consultant OMS, călătorii de studii şi orientare a luptei antimalarie în numeroase ţări africane; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1979)
– 1921: S-a născut medicul Ion Baciu; şi-a legat numele de contribuţii substanţiale în domenii de mare interes ale fiziologiei moleculare integrative: fiziologia iumunităţii, a sângelui, a circulaţiei ş.a.; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2004) – 100 de ani
– 1921: S-a născut Horia Davidescu, regizor, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984) (m. 2018) – 100 de ani
– 1921: S-a născut Cornelia Pillat, scriitoare, istoric de artă şi istoric literar (m. 2005) – 100 de ani
– 1927: S-a născut artista decoratoare Sanda (Alexandra) Şărămăt
– 1931: S-a născut pictoriţa şi scenografa Zizi Frenţiu, soţia pictorului Sever Frenţiu (m. 2013) – 90 de ani
– 1936: S-a născut Iosif Herţea, etnomuzicolog, compozitor de muzică de scenă, creator de instrumente adecvate jocului teatral; de la debut (1968) a compus muzica a peste 100 de spectacole, devenind colaboratorul apropiat al regizorilor Vlad Mugur, Silviu Purcărete, Tompa Gábor, Mihai Măniuţiu, Cătălina Buzoianu sau Alexandru Tocilescu; stabilit din 1990 în Germania, a revenit adesea în România pentru colaborări; în 2016, a oferit Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare o donaţie constând în: 800 de cărţi, 700 de CD-uri şi DVD-uri, 100 de casete, 80 de discuri de vinil şi 1.143 de instrumente şi obiecte tradiţionale (instrumente idiofone, membranofone, cordofone, aerofone, obiecte de ritual), adunate de pe toate continentele (m. 2018) – 85 de ani
– 1937: S-a născut Emerich Jenei, fost jucător de fotbal şi antrenor
– 1938: A murit generalul Scarlat Panaitescu; lucrări privind cartografia şi fortificaţiile, precum şi rolul României în Primul Război Mondial; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1867)
– 1939: S-a născut poetul George Filip; a părăsit România în anul 1979
– 1948: S-a născut istoricul şi disidentul Mihnea Berindei; a emigrat în Franţa în 1972; cunoscut pentru rolul său eficient de mobilizare a presei şi opiniei publice occidentale în susţinerea disidenţei din Europa Centrală şi de Est, în special din România (m. 2016)
– 1951: S-a născut actriţa Tora Vasilescu – 70 de ani
– 1954: S-a născut Gabriel Chifu, poet, prozator şi publicist; vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România
– 1966: A murit sculptorul Constantin Baraschi; membru corespondent al Academiei Românedin 1955 (n. 1902) – 55 de ani
– 1989: A murit Ion Felea, ziarist şi istoric al presei; unul dintre întemeietorii Uniunii Ziariştilor Profesionişti, în 1919 (n. 1900)
– 1994: A murit actorul Dorin Varga (n. 1935)
– 1995: A murit baritonul Mihail Arnăutu (n. 1913)
– 1999: A murit criticul literar Valeriu Cristea (n. 1936)
– 2002: A murit mezzosoprana Suzana Coman-Bosica (n. 1910)
– 2010: A murit jurnalistul şi corespondentul de război Mile Cărpenişan; timp de mai bine de zece ani a fost corespondent al posturilor Antena 1 şi Antena 3 şi a realizat numeroase reportaje din zonele de război; s-a făcut remarcat prin transmisiile din fosta Iugoslavie aflată în război, din Irak sau din Asia afectată de tsunami (n. 1975). NOTĂ: În memoria lui, Asociaţia Civic Media a instituit Premiul „Mile Carpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism
– 2011: A murit diplomatul Dumitru Ciauşu; a reprezentat România în diverse state (Germania, Norvegia, Franţa) şi în numeroase comisii ale ONU; a negociat numerose tratate (n. 1937) – 10 ani
– 2012: A murit pictorul Ion Murariu, unul dintre cei mai importanţi acuarelişti români (n. 1922)
– 2013: A murit pictoriţa şi scenografa Zizi Frenţiu, soţia pictorului Sever Frenţiu (n. 1931)
– 2014: A murit actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara (n. 1947)
– 2015: A murit mezzosoprana Gabriela Drăguşin (n. 1953)
– 2020: A murit Mircea Ardeleanu, maestrul international al țambalului, unul dintre cei mai cunoscuți virtuozi ai Banatului; a fost primul mare artist român ce a introdus țambalul autohton la mari evenimente de jazz (n. 1953) – 1 an
– 2020: A murit Ciprian Foiaş, matematician de talie mondială și profesor american de origine română; contribuţii în multe domenii ale matematicii: teoria ecuațiilor cu derivate parțiale, teoria potențialului, analiza funcţională – în particular şi cu predilecţie în teoria operatorilor (în care s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanţi specialişti şi creator de şcoală); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (n. 1933) – 1 an. NOTĂ: Potrivit acad. Solomon Marcus, Ciprian Foiaş este cel mai mare creator de şcoală din matematica românească
– 2020: A murit Mircea Ifrim, medic, anatomist, antropolog, profesor universitar, deputat; contribuţii ştiinţifice remarcabile în studiul mucopolizaharidelor, a bolilor de colagen şi a malformaţiilor congenitale, în etiologia şi patologia acestora; preşedinte şi secretar general al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (n. 1939) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agriculturii şi Pescuitului al UE
– Matosinhos, Portugalia: Reuniune a miniștrilor europeni ai industriei (22 – 23 mar.)
– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se întâlneşte cu ministrul federal german de externe, Heiko Maas
– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține o conferință de presă înaintea reuniunii miniștrilor afacerilor externe din UE
– Bruxelles: Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, comisar pentru Pactul verde European, susţine o videoconferinţă pe tema Coaliţiei Împotriva Urii, cu Avraham „Avrum” Burg, scriitor şi om politic israelian, şi Robin Sclafani, director al Contribuţiei Evreieşti pentru o Europă Incluzivă
– Bruxelles: Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, comisar pentru Pactul verde European, susţine o videoconferinţă cu reprezentanţii Consiliului European al Tinerilor Fermieri
– Bruxelles: Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, comisar european pentru O Europă pregătită pentru era digitală, susţine o videoconferinţă cu Stefano Patuanelli, ministrul Agriculturii, Alimentaţiei şi Politicilor Forestiere din Italia
– Bruxelles: Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, comisar european pentru O Europă pregătită pentru era digitală, susţine o videoconferinţă cu Anders Ygeman, ministrul Energiei şi Dezvoltării Digitale din Suedia
– Bruxelles: Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, comisar european pentru O Europă pregătită pentru era digitală, se întâlneşte cu Aracha González-Laya, ministrul afacerilor externe, afacerilor europene şi cooperării din Spania
– Bruxelles: Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, comisar european pentru O Europă pregătită pentru era digitală, participă la o videoconferinţă pe tema „Viitorul Europei Digitale – o precondiţie pentru o economie competitivă”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene din Suedia
– Bruxelles: Înaltul reprezentant şi vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell Fontelles, comisar european pentru O Europă mai puternică pe plan internațional, îl primeşte pe Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul Afacerilor Externe din Turcia
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, comisar european pentru Relații interinstituționale, susţine un discurs, prin videoconferinţă, în cadrul conferinţei online „Battery Summit”, organizată în Portugalia
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, comisar european pentru Relații interinstituționale, susţine o videoconferinţă cu Alban Maggiar, Preşedinte al Asociaţiei SMEunited
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, comisar european pentru Relații interinstituționale, se întâlneşte cu Simon Coveney, ministrul Afacerilor Externe şi al Apărării din Irlanda
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, comisar european pentru Relații interinstituționale, se întâlneşte cu Arancha González Laya, ministrul Afacerilor Externe, Afacerilor Europene şi Cooperării din Spania
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová, comisar european pentru Valori și transparență, susţine o videoconferinţă cu Teresa Ribeiro, reprezentantă pentru libertatea presei a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová, comisar european pentru Valori și transparență, se întâlneşte cu Thomas Byrne, ministru de stat pentru Afaceri Europene din Irlanda
– Bruxelles: Vicepreşedintele Comisiei Europene, Dubravka Šuica, comisar european pentru Democrație și demografie, participă prin videoconferinţă, la „Berlin Demography Forum”
– Bruxelles: Vicepreşedintele Comisiei Europene, Dubravka Šuica, comisar european pentru Democrație și demografie, participă prin videoconferinţă la sesiunea de deschidere a conferinţei „Long Term Vision on Rural Areas stakeholders”, din cadrul „Rural Vision Week”, co-organizată de Comisia Europeană şi Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală (ENRD)
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, comisar european pentru Promovarea modului nostru de viață european, se întâlneşte cu Elisabeth Köstinger, ministrul federal austriac al Agriculturii, Regiunilor şi Turismului
– Bruxelles: Comisarul european pentru Inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, susţine discursul de deschidere, prin videoconferinţă, la lansarea „Horizon Europe”, eveniment care se desfăşoară la Viena
– Bruxelles: Comisarul european pentru Inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, participă, prin videoconferinţă, la un eveniment aniversar al Eureka
– Bruxelles: Comisarul european pentru Inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, susţine un discurs, prin videoconferinţă, în cadrul webinarului „European Cultural Heritage Green Paper”
– Bruxelles: Comisarul european pentru Inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, participă, prin videoconferinţă, la un webinar pe tema „Media Literacy and Disinformation”
– Bruxelles: Comisarul european pentru Inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, susţine o videoconferinţă cu Juan Carlos Jobet, ministrul Energiei din Chile
– Bruxelles: Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, susţine o videoconferinţă cu Antonio Patuelli, preşedinte al Associazone Bancaria Italiana
– Bruxelles: Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, susţine o videoconferinţă cu Ruhsar Pekcan, ministrul pentru Comerţ al Turciei
– Bruxelles: Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, susţine o videoconferinţă cu Moulay Hafid Elalamy, ministrul Industriei, Comerţului şi Economiei Verzi şi Digitale din Maroc
– Bruxelles: Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, se întâlneşte cu Thomas Byrne, ministru de stat pentru Afaceri Europene din Irlanda
– Bruxelles: Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, susţine o videoconferinţă cu Jacques Vandermeiren, CEO al Portului Antwerp
– Bruxelles: Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, participă, prin videoconferinţă, la Dialogul Cosnumatorilor organizat de Suedia
– Bruxelles: Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, susţine o videoconferinţă cu Edward Zammit Lewis, ministrul Justiţiei din Malta
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, susţine o videoconferinţă cu Bruno Le Maire, ministrul Economiei şi Finanţelor din Franţa
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, susţine o videoconferinţă cu Fabio Panetta, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, participă la un panel de discuţii la nivel înalt, în cadrul Global Money Week 2021, prin videoconferinţă
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, susţine o videoconferinţă cu Andrew Bailey, Guvernator al Băncii Angliei
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, se întâlneşte cu Thomas Byrne, ministrul de stat pentru Afaceri Europene al Irlandei
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, susţine o videoconferinţă cu Ana Botín, Preşedinte al Federaţiei Europene a Băncilor
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, susţine o videoconferinţă cu Dan Schulman, Preşedinte al PayPal
– Bruxelles: Comisarul european pentru Servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, Mairead McGuinness, se întâlneşte cu Elisabeth Köstinger, Ministru federal austriac al Agriculturii, Regiunilor şi Turismului
– Bruxelles: Comisarul european pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, susţine discursul de deschidere, prin videoconferinţă, la prima reuniune interdisciplinară a Grupului European de Contact pentru Căutare şi Salvare
– Bruxelles: Comisarul european pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, susţine o videoconferinţă cu Ashley Terlouw, preşedinte al Comitetului Meijers
– Bruxelles: Comisarul european pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, susţine o videoconferinţă cu Kent Walker, vicepreşedinte senior pentru afaceri globale al Google
– Luxemburg: Comisarul european pentru Locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, participă la un eveniment al „Reprizei sociale în Europa”, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene din această ţară
– Bruxelles: Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, susţine un discurs, prin videoconferinţă, în cadrul unui eveniment al Rural Vision Week: „Imaginând un viitor pentru regiunile rurale din Europa”, co-organizat de Comisia Europeană şi Reţeaua Europeană pentru Dezvoltare Rurală (ENRD)
– Bruxelles: Comisarul europen pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira, susţine un discurs, prin videoconferinţă, în cadrul evenimentului online „Battery Summit”
– Bruxelles: Comisarul europen pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira, susţine o videoconferinţă cu Christian Archambeau, director executiv al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
– Bruxelles: Comisarul european pentru Egalitate, Helena Dalli, participă, prin videoconferinţă, la un schimb de opinii cu reprezentanţii Comitetului pentru Afacerile Familiei, Seniori, Femei şi Tineret al Bundestag-ului german
– Bruxelles: Comisarul european pentru Vecinătate şi Extindere, Olivér Várhelyi, se întâlneşte cu Jean-Yves Le Drian, ministrul francez pentru Afaceri externe şi Europene
– Bruxelles: Comisarulş european pentru Parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen, susţine un discurs prin videoconferinţă, în cadrul conferinţei finale a Facilităţii de Cercetare EU-AFD
– Bruxelles: Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, susţine un discurs în cadrul unui eveniment pe tema revizuirii Directivei 2 pentru Energie Regenerabilă (RED2)
– Bruxelles: Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, se întâlneşte cu Péter Szijjártó, ministrul pentru Afaceri Externe şi Comerţ din Ungaria
– Bruxelles: Comisarul european pentru Mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, se întâlneşte cu reprezentanţi ai ONG-urilor EcoAlbania, RiverWatch şi EuroNatur, pe tema protecţiei Parcului Naţional Vjosa din Albania
– Bruxelles: Comisarul european pentru Mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, participă, prin videoconferinţă, la Monaco Blue Initiative 2021
– Chişinău: Curtea Constituţională a Republicii Moldova urmează să examineze pe fond cererea deputaţilor Partidului Socialiştilor, condus de fostul preşedinte Igor Dodon, de suspendare a decretului preşedintei Maia Sandu, prin care l-a desemnat la funcţia de prim-ministru pe liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Igor Grosu, cu o zi înainte de expirarea termenului în care Parlamentul Republicii Moldova trebuia să voteze un guvern
– Chişinău: Centrul Național de Mediu organizează conferința de presă online cu tema „Apele uzate în contextul Zilei Mondiale a Apei” – ora 14:00, pe site-ul www.ipn.md, canalul de Youtube al Agenției, pe pagina de Facebook IPN Agenție de presă
– Washington: Audieri în Congres pe tema statutului capitalei federale a SUA, Washington
– Berlin: Întâlnirea cancelarului german Angela Merkel cu președinții landurilor cu privire la strategia anti-Covid
– Londra: Guvernul britanic îşi prezintă noile planuri din domeniul apărării, promiţând să consolideze „apărarea intereselor britanice în mai multe sectoare şi în întreaga lume”. Prezentarea acestor planuri are loc la aproape o săptămână după decizia Regatului Unit de a creşte plafonul arsenalului său nuclear, pentru prima oară după destrămarea Uniunii Sovietice, decizie anunţată la încheierea unei revizuiri strategice a politicii britanice de securitate, apărare şi politică externă după Brexit
– Beijing: Vizita ministrului rus de externe, Serghei Lavrov (22 – 23 mar.)
– New Delhi: Vizita ministrului afgan de externe, Mohammad Haneef Atmar, în India
– Berna, Elveţia: Ministrul apărării, Viola Amherd, se întâlneşte cu omologăul său francez, Florence Parly
– Berlin: Conferinţă online a Ministerului Economiei, pe tema unui dispozitiv de compensare a emisiilor de CO2 între ţări
– Bruxelles: Sunt marcați 5 ani de la atacurilor jihadiste de pe aeroportul internațional și din metrou, care s-au soldat cu 32 de morți și 340 de răniți
– Geneva: Conferinţă de presă a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi pe tema unei vizite umanitare în regiunea Cabo Delgado din Mozambic
– Paris: Raportul Națiunilor Unite privind dezvoltarea resurselor mondiale de apă (WWDR)
– Frankfurt: Publicarea raportului lunar al Băncii Federale a Germaniei
– Lansarea globală a noilor telefoane Poco F3 și Poco X3 Pro ale companiei POCO – ora 14:00 (ora României)
– Geneva: Urmează să fie publicat raportul de anchetă al misiunii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în China, pe tema originilor Covid-19
– Geneva: Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, organizează o conferință de presă cu privire la ultimele evoluții legate de pandemia de COVID-19
– Madrid: Conferinţă de presă a Ministerului Sănătăţii din Spania pe tema pandemiei de Covid-19
– Atena: Expiră măsurile de izolare anti – Covid-19
– Taipei, Taiwan: Începe vaccinarea cu serul AstraZeneca împotriva Covid-19
– Sofia: Începând cu această dată, în întreaga ţară, şcolile, grădiniţele, universităţile, mall-urile, sălile de sport, sălile de dans, teatrele, cinematografele şi toate magazinele nealimentare de peste 300 de metri pătraţi vor fi închise timp de 10 zile, după o creştere a numărului de infectări cu coronavirus care a dus la solicitarea la limită a spitalelor
– Monaco: Reuniunea Tribunalului suprem și a Înaltului Comisariat pe tema ameliorării protecţiei drepturilor fundamentale
– Moscova: Decizie așteptată pentru o plângere a opozantului rus, Alexei Navalnîi împotriva „inacțiunii” anchetatorilor, după otrăvirea acestuia
– Beijing: Începe procesul canadianului Michael Kovrig, deţinut în China din 2018, sub acuzaţia de spionaj
– Versailles, Franța: Înfățișare în fața Tribunalului, a filialei franceze Ikea, acuzată că ar fi spionat ilegal pe unii dintre angajații săi (22 mar. – 2 apr.)
– Riad, Arabia Saudită: Saudi Aramco – conferință online despre rezultatele din 2020
– Windhoek, Namibia: Primele audieri în dosarul de corupţie care implică compania islandeză de pescuit Samherji
– Stockholm, Suedia: Campionatele mondiale de patinaj artistic (22 – 28 mar.)
– Spania: Începe Turul ciclist al Cataloniei (22 – 28 mar.)
– Madrid: Videoconferinţă privind un parteneriat, la care participă tenismenul Rafael Nadal şi preşedintele La Liga, Javier Tebas
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Apei”, declarată la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării Rio ’92 (Rio de Janeiro, 3-14.VI.1992); declarată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 47/193 din 22 decembrie 1992, se marchează din anul 1993
– 22-28: „Săptămâna Internațională a Educației Financiare” (Global Money Week), lansată în 2012, este inițiată și coordonată de Child & Youth Finance International (CYFI) și implică organizarea de evenimente și diverse activități al căror scop este de a inspira copii și tinerii să învețe despre bani, economisire, despre posibilitățile de angajare și cum să devină antreprenori. Inițiat de CYFI în 2012, este acum organizat de Rețeaua OCDE Internațională pentru Educație Financiară (OCDE / INFE)
– Albania: „Ziua Bektashinj” – sărbătoare naţională musulmană, aprobată de Parlamentul albanez în februarie 1996; este a treia sărbătoare naţională musulmană („Bektashinj” reprezintă o puternică sectă musulmană)
– 1503: S-a născut scriitorul italian Antonio Francesco Grazzini (m. 1584)
– 1599: S-a născut pictorul olandez Anthonis Van Dyck; unul dintre cei mai mari pictori şi creatori de gravuri flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în folosirea gravurii cu „acquaforte” (m. 1641)
– 1602: A murit pictorul şi graficianul italian Agostino Carracci (n. 1557)
– 1687: A murit Jean-Baptiste Lully, compozitor şi dirijor francez de origine italiană (n. 1632)
– 1712: S-a născut scriitorul englez Edward Moore (m. 1757)
– 1761: A murit Pierre Fauchard, medic francez, considerat „părintele stomatologiei moderne”; a fost primul care a descris într-un mod inteligibil un sistem medical complex ce cuprindea aspecte de bază ale anatomiei și fiziologiei orale, tehnici operative și reconstructive; printre descoperirile sale se numară folosirea protezelor dentare (n. 1678) – 260 de ani
– 1772: A murit John Canton, fizician englez; contribuţiile sale cele mai valoroase au avut ca obiect de studiu magneţii artificiali şi compresibilitatea lichidelor (n. 1718)
– 1832: A murit Johann Wolfgang von Goethe, scriitor (creatorul poeziei naţionale germane), gânditor şi om de ştiinţă german (studii de botanică, zoologie, mineralogie şi meteorologie; contribuţii la teoria culorilor) (n. 1749)
– 1852: S-a născut Otakar Ševčik, violonist şi pedagog ceh (m. 1934)
– 1868: S-a născut Robert Andrews Millikan, fizican american, specialist în fizica experimentală; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1923 (m. 1953)
– 1896: A murit avocatul şi scriitorul britanic Thomas Hughes, cunoscut mai ales pentru romanul „Tom Brown’s School Days” (1857) (n. 1822) – 125 de ani
– 1909: S-a născut Gabrielle Roy, scriitoare canadiană de limbă franceză (m. 1983)
– 1909: S-a născut Nathan Rosen, fizician american de origine israeliană (m. 1995)
– 1912: S-a născut Karl Malden, actor american de film şi televiziune (m. 2009)
– 1920: S-a născut Ludvik Kundera, poet, dramaturg şi traducător ceh; exponent al avangardismului literar care s-a făcut remarcat în special prin poeziile sale suprarealiste (m. 2010)
– 1921: S-a născut actorul italian Nino Manfredi (m. 2004) – 100 de ani
– 1923: S-a născut mimul francez Marcel Marceau, supranumit „Charlie Chaplin al pantomimei”; pe adevăratul nume Marcel Mangel, a fost un supravieţuitor al Holocaustului; a fondat, în 1958, o şcoală de mimi la Paris (m. 2007)
– 1924: A murit Louis Delluc, regizor de film, scenarist şi critic de film, primul jurnalist francez specializat pe problemele cinematografiei; în memoria lui a fost instituit, în 1937, un premiu ce-i poartă numele (n. 1890)
– 1924: S-a născut jurnalistul american Al Neuharth (nume real: Allen Harold Neuharth); fondatorul publicaţiei „USA Today”, apărută în 1982 (m. 2013)
– 1931: S-a născut jurnalista italiană de modă Anna Piaggi, cunoscută şi pentru stilul ei vestimentar nonconformist (m. 2012) – 90 de ani
– 1931: S-a născut Burton Richter, fizican american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1976, împreună cu Samuel Ting, pentru descoperirea independentă a particulei J/Ψ (J/psi) (m. 2018) – 90 de ani
– 1934: A murit Theophilos Hatzimihail, pictor grec (n. 1870)
– 1941: S-a născut actorul elveţian de teatru, film și televiziune Bruno Ganz; cunoscut pentru rolul lui Adolf Hitler din filmul „Downfall” (2004) (m. 2019) – 80 de ani
– 1943: S-a născut George Benson, chitarist şi interpret afro-american de muzică soul, pop şi R&B
– 1948: S-a născut Sir Andrew Lloyd Webber, compozitor britanic, producător, scenarist şi actor, autorul unor music-hall-uri celebre: „Jesus Christ Superstar”, „Evita”, „Cats”
– 1949: S-a născut actriţa franceză de film Fanny Ardant (numele complet: Fanny Marguerite Judith Ardant)
– 1950: S-a născut chitaristul şi compozitorul bosniac Goran Bregovič, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni din Balcani, care îmbină cu desăvârşire energia muzicii ţigăneşti, muzica de cor balcanică şi rock-ul (a semnat coloana sonoră pentru filmele regizorului Emir Kusturica „Vremea ţiganilor”, „Arizona Dream”, „Underground”)
– 1951: A murit dirijorul olandez Willem Mengelberg (n. 1871) – 70 de ani
– 1963: S-a născut (în Italia) actorul american Francesco (Daniele) Quinn, unul dintre fiii actorului Anthony Quinn (m. 2011)
– 1967: S-a născut Jan van Helsing (pe numele său adevărat Jan Udo Holey), autor german care, în scrierile, sale avansează mai multe teorii ale conspiraţiei; cărţile sale „Geheimgesellschaften” („Societăţile secrete”) şi „Geheimgesellschaften 2” au fost interzise în Germania şi Elveţia sub acuzaţia că incită la ură împotriva evreilor
– 2001: A murit William Hanna, co-preşedinte şi co-fondator al studiourilor „Hanna Barbera”; alături de Joseph Barbera a dominat industria desenelor animate, fiind creatorul personajelor Tom şi Jerry, Scooby Doo sau Familia Flintstone (n. 1910) – 20 de ani
– 2005: A murit arhitectul japonez Kenzō Tange, considerat unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai secolului al XX-lea (n. 1913)
– 2006: A murit Pío Leiva, legendă a muzicii cubaneze, fost membru al grupului „Buena Vista Social Club” (n. 1917) – 15 ani
– 2010: A murit James W. Black, medic şi farmacolog scoţian, cunoscut pentru inventarea propranololului, sintetizarea cimetidinei, descoperiri pentru care, în 1988, i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină (n. 1924)
– 2017: A murit scriitorul ceh Alexandr Kliment, fost disident semnatar al Cartei 77, manifest al drepturilor omului în Cehoslovacia comunistă (n. 1929)
– 2018: A murit Dariush Shayegan, filosof, teoretician cultural și profesor iranian; director fondator al Centrului Iranian pentru Studii ale Civilizațiilor (n. 1935)
– 2019: A murit geologul și profesorul francez Jean Dercourt; membru de onoare străin al Academiei Române (1992) (n. 1935)
– 2020: A murit Petru Bogatu, jurnalist, eseist, analist politic, scriitor și profesor din Republica Moldova; între 1995 și 2000 a fost desemnat cel mai popular jurnalist din Republica Moldova, editorialele sale fiind considerate un model de referință în peisajul mediatic al țării (n. 1951) – 1 an