24: Autorităţile române încearcă să evite carantinarea Bucureştiului

Datele de marţi din România semnalează o accelerare a răspândirii epidemiei de coronavirus. La Bucureşti, media infectărilor a depăşit în ultimele două săptămâni 6,2 cazuri la o mie de persoane, însă autorităţile încearcă şi în continuare să evite introducerea carantinei.

Referitor la rata de infectare de 6 la mie, acest nivel permite ca autorităţile locale să ia o decizie privind carantinarea unor localităţi, în funcţie de creşterea ritmului de infectare, de raportul persoanelor infectate în vârstă şi, respectiv, în cazul în care sistemul sanitar nu mai face faţă situaţiei – relatează MTI.

Deşi atât în ce priveşte situaţia din Capitală, cât şi în marea parte a judeţului Ilfov care o înconjoară, toate argumentele stabilite anterior sunt în favoarea carantinării, marţi premierul Florin Cîţu a declarat în continuare că la Bucureşti o carantinare totală nu ar constitui o soluţie. Şeful guvernului precizase în repetate rânduri că economia nu are voie să fie stopată, deoarece acest lucru ar priva statul de sursele necesare pentru combaterea epidemiei.

De acum, la Bucureşti epidemia manifestă un ritm de extindere mai rapid decât în oricare din judeţele ţării, iar rata de infectare pe o perioadă de două săptămâni ar putea depăşi în termen de câteva zile indicele notat la 11 decembrie anul trecut cu 7 cazuri la o mie de persoane – care a constituit un nou record.

Potrivit datelor de marţi comunicate de GCS, în ultima zi numărul celor infectaţi identificaţi, care depăşise zilele acestea 900.000, a crescut cu 6.149. Marţi s-au raportat 174 de cazuri de deces, număr aproape dublu faţă de media ultimelor două săptămâni, de asemenea s-a mărit la un nivel record, la 1.367, şi numărul de cazuri grave al celor trataţi la secţiile ATI din spitalele Covid.

24 (Ungaria) – 23 martie 2021 – Autor: József Spirk

Traducerea: Imola Stănescu