Bacalaureatul şi Evaluarea națională se vor desfășura după calendarul stabilit

Bacalaureatul şi Evaluarea națională se desfășoară după calendarul stabilit, iar semestrul al doilea va fi prelungit cu doar o săptămână, a anunţat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Felicia Mocanu explică.
Reporter: Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite conform calendarului deja aprobat și cunoscut, respectiv 22 – 25 iunie pentru probele scrise de la Evaluarea națională și 28 iunie – 1 iulie pentru probele scrise de la examenul de Bacalaureat. La Bacalaureat, probele de competențe vor fi echivalate. Semestrul al doilea va fi redus cu o săptămână, toate clasele în afară de cele terminale urmând a finaliza anul școlar pe data de 25 iunie, a anunțat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu: Având în vedere reducerea semestrului al II-lea cu o săptămână, în care tezele semestriale nu se mai susţin, în care numărul notelor a fost redus, cu sprijinul cadrelor didactice se pot comprima acele activităţi de evaluare, de încheiere a situaţiilor şcolare, în aşa fel încât nu vor fi necesare activităţi de recuperare a materiei.
Reporter: Antonia Caramihai, reprezentant al Consiliului Național al Elevilor, spune că aceste decizii luate astăzi sunt în beneficiul elevilor.
Antonia Caramihai: Avantajul este că elevii nu vor fi rupţi total de ceea ce înseamnă mediul educaţional. Este bine că elevii aflaţi în ani terminali vor putea să participe la activităţi pentru examenele naţionale, să se pregătească pentru ele./mnecula/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie