Zeci de avioane chineze de luptă au intrat în spaţiul aerian al Taiwanului

Autorităţile din Taiwan au anunţat că 20 de avioane de luptă chineze, între care bombardiere capabile de a transporta încărcături nucleare şi avioane de vânătoare, au intrat vineri în spaţiul aerian al insulei. Incursiunea, aparent cea mai amplă de acest gen, s-a produs la o zi după ce Taiwanul şi SUA au încheiat un acord privind paza de coastă. Două dintre avioane au survolat extremitatea sudică a Taiwanului, îndreptându-se spre vestul Oceanului Pacific, lucru care s-a mai întâmplat şi cu alte ocazii similare. Incursiunea pare să fi reprezentat un avertisment al Chinei pentru SUA, să nu exagereze sau vor exista riposte. Autorităţile americane şi taiwaneze au anunţat că acordul privind paza de coastă va permite celor două părţi să coopereze în domeniul securităţii maritime, dar Beijingul îl consideră o ameninţare. În China a fost recent adoptată o lege care permite unităţilor sale de pază de coastă să recurgă la forţă în apele pe care le consideră teritoriale./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 martie