Ritmul de vaccinare ar urma să ajungă la 100.000 de persoane pe zi din aprilie

Ritmul de vaccinare ar urma să ajungă la 100.000 de persoane pe zi din aprilie, a anunţat astăzi premierul Florin Cîţu. Este o lună în care vor veni în ţară mai multe milioane de doze de vaccin, inclusiv din noul tip produs de compania americană Johnson & Johnson, care nu are nevoie şi de rapel.

Iar ţinta de imunizare a populaţiei s-ar putea atinge încă din august, cu 30 de zile mai devreme decât se estimase iniţial. Prim-ministrul a explicat din nou că restricţiile sunt necesare, în paralel cu avansul pe care il va lua campania de imunizare şi nu a contestat dreptul românilor la proteste, atata timp cât respectă legea:

Florin Cîțu: În România sunt măsuri luate în funcție de gradul de incidență, tocmai pentru că știm că există deja în societate o oboseală după un an de zile, în care am combătut această pandemie, dar încă nu am trecut și este nevoie de încă un efort, de noi împreună să trecem peste această perioadă. În luna aprilie vom avea în plus 4,5 milioane de doze de vaccin. Vom crește capacitatea de a vaccina la 100.000 de persoane zilnic și față de planul inițial vom putea vorbi de vaccinarea a 10 milioane de cetățeni în luna august, în loc de luna septembrie, deci am avansat lucrurile cu o lună de zile

Realizator: Premierul Florin Cîțu a mai spus că ar fi dispus la dialog cu specialiştii oricărui partid, inclusiv de la PSD, pentru găsirea unor soluţii de combatere a pandemiei./rjurubita/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 martie