Şedinţă de guvern

Medicii de diferite specialități vor putea trata bolnavii de COVID – 19, iar posibilitatea testării va exista și în farmacii. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență analizat astăzi de guvern într-o ședință specială online. Cu detalii, Andrei Șerban.

Reporter: Guvernul doreşte ca prin această ordonanţă să mărească numărul de medici care vor trata în viitor pe bolnavii de COVID-19. Astfel, medicii care au specialități diferite de infecționiști, de exemplu, vor putea să trateze bolnavii de COVID-19 cu condiția să urmeze cu strictețe schema de tratament care este recunoscută de oficialități. Există și o prevedere în ordonanța de urgență, care spune că medicii de alte specialități nu vor fi răspunzători de daunele sau de prejudiciile provocate bolnavilor de COVID-19. O altă prevedere a ordonanței oferă posibilitatea farmaciilor să efectueze teste pentru a se vedea dacă o persoană a fost infectată cu SARS-CoV -2.

În acest sens, ministrul sănătății va emite un ordin după adoptarea acestui act normativ. Şi tot ordonanța de urgență mărește de la 7 la 9 numărul de persoane din Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Câte o funcție în plus vor primi Președinția României și Guvernul, astfel că acum vor fi numiți doi de către Președinție și patru de către Executiv./apuscasu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie