La procesiunea Via Crucis a Papei Francisc din Piața Sf. Petru a participat un grup de copii şi de cercetaşi

Copiii au scris meditațiile, copiii le-au citit, iar unii dintre copii au improvizat şi i s-au alăturat Papei Francisc la sfârşitul Drumului Crucii din Piața Sf. Petru, înainte de intrarea sa în Bazilica Vaticanului. La fel ca anul trecut, nici astăzi, Suveranul Pontif nu a ținut niciun discurs la sfârșitul celor 14 opriri care refac drumul de dinaintea morţii lui Iisus. Papa Francisc a binecuvântat piața goală şi a schimbat câteva cuvinte cu patru copii care au venit lângă el. Pontiful a salutat apoi de la distanță persoanele aflate în piaţa Sfântului Petru şi, înainte de a intra în Bazilică, s-a oprit pentru a mai saluta alți doi copii. Meditațiile au fost scrise și recitate de copiii parohiei romane a Sfinților Mucenici din Uganda, de grupul de cercetași Agesci „Foligno I”, dar și de oaspeții a două case familiale din Roma, „Mater Divini Amoris” și „Tetto Casal Fattoria”. Unii dintre ei au purtat crucea în jurul obeliscului aflat în centrul colonadei berniniene. Şi anul acesta, din cauza pandemiei, Via Crucis a avut loc în Piața Sf. Petru, și nu la Colosseum. În timpul după-amiezii, de Vinerea Sfântă a avut loc comemorarea liturgică a Patimii și Morții Domnului. Ritul sacru a început la ora Romei 18.00, la altarul Catedrei din bazilica San Pietro, și pentru al doilea an consecutiv s-a desfăşurat în contextul restricțiilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19./cpaunel/ilapadat

(www.rainews.it – 2 aprilie)