Preşedintele Germaniei avertizează în legătură cu o criză a încrederii în politică, pe fondul pandemiei

Preşedintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, avertizează cu privire la o criză a încrederii în politică, legată de pandemia de coronavirus. Într-un discurs care va fi difuzat în scurt timp în Germania, preşedintele lansează un îndemn către liderii politici de a-şi aduna forţele, în faţa frustrării publice şi a sentimentelor de neputinţă. „Avem nevoie de claritate şi de hotărâre. Avem nevoie de reguli inteligibile şi practice, astfel încât oamenii să aibă un simţ al direcţiei, pentru ca această ţară să poată fi liberă din nou şi să îşi atingă potenţialul real”, afirmă liderul german. Domnul Steinmeier subliniază, totodată, că are încredere în toate vaccinurile care au fost aprobate pentru a fi administrate în Germania şi îndeamnă cetăţenii să se vaccineze. Preşedintele a fost vaccinat cu serul AstraZeneca./mbrotacel/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 aprilie