Magiunul de prune de Topoloveni a reuşit să intre pe pieţele din 20 de state

Magiunul de prune de Topoloveni a reuşit să intre pe pieţele din 20 de state, după ce a obţinut certificarea din partea Comisiei Europene cu indicaţia geografică protejată. Potrivit unui comunicat, compania a plasat, astfel, România în rândul ţărilor cu un important cuvânt de spus în alimentaţia de calitate. Produsul românesc a ajuns atât în state europene, precum Germania, Franţa, Spania, Italia, Elveţia sau Norvegia, cât şi pe alte continente, în Japonia, Vietnam, Coreea de Sud, China sau Canada. A fost permisă vânzarea în afara Uniunii Europene, tot cu sprijinul Executivului comunitar, care a reprezentat un gir al calităţii produsului şi, totodată, o formă de protecţie a sa. Magiunul de prune de Topoloveni a fost produs pentru prima dată în 1914, întreaga gamă de magiunuri, gemuri şi dulceţuri, până la zacuscă şi sarmale, este 100% naturală, fără adaos de zahăr, E-uri, conservanţi sau aditivi./eendrefy/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie)