Dmitri Peskov a comentat posibilitatea aplicării de către SUA a unor noi sancțiuni la adresa Rusiei

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a comentat posibilitatea aplicării unor noi sancțiuni din partea Statelor Unite împotriva Rusiei. Peskov a afirmat, în acest context, că „ostilitatea și imprevizibilitatea acțiunilor părții americane” obligă Rusia să fie pregătită pentru cele mai nefavorabile scenarii.

„Mai exact, atunci când ai un interlocutor extrem de agresiv şi de imprevizibil este evident faptul că eşti mereu într-o stare de alertă şi de mobilizare…”, a explicat Peskov.

Agenţia Bloomberg a anunţat că Administrația Joe Biden a finalizat o analiză a presupuselor acte ostile comise din partea Rusiei la adresa SUA și că se pregătește acum să întreprindă măsuri restrictive, noi sancţiuni. Surse ale agenției menţionează faptul că aceste acțiuni ar putea însemna expulzarea unor ”angajaţi ai serviciilor de informații ruse”, care se presupune că s-ar putea afla pe teritoriul Statelor Unite sub acoperire diplomatică”.

La rândul său, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova va răspunde la orice demers ostil din partea Washingtonului./vdraguta/gpodea

www.ria.ru – 8 aprilie