20 stații de producere a oxigenului medical achiziționate de Repubica Moldova, în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale

20 stații de producere a oxigenului medical au fost achiziționate de Repubica Moldova în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale. Cele 20 stații de producere a oxigenului medical vor fi instalate în instituțiile sanitare publice republicane, municipale și raionale, datorită proiectului Băncii Mondiale ”Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”, anunţă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) de la Chişinău, într-un comunicat.
”Spitalele raionale din Cahul, Căușeni, Edineț, Soroca, Orhei, Ungheni, Florești, Comrat, Hâncești, Criuleni, Anenii Noi, Spitalul Clinic Municipal de Copii ”Valentin Ignatenco”, Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Spitalul Cancelariei de Stat vor beneficia de stații de oxigen cu o capacitate de 16,8 m³/h. IMSP SCM ”Sfânta Treime”, IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină de Urgență, IMSP Spitalul Clinic Bălți, IMSP SCM ”Sf. Arh. Mihail”, IMSP Institutul Mamei și Copilului vor beneficia de stații de oxigen cu o capacitate de 54,5 m³/h.
Trei stații de oxigen au fost montate în cadrul Spitalului Raional Hâncești, Spitalul Criuleni și Spitalul Cancelariei de Stat. Oxigenoterapia este extrem de importantă în tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie cauzată de COVID-19, care necesită un suport de oxigen imediat pentru a putea susține funcțiile vitale ale organismului. Datorită instalațiilor de producere a oxigenului medical, instituțiile medicale vor putea face față tratamentului pacienților cu forme grave și medii de COVID-19”, mai anunţă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) de la Chişinău, în comunicat.
”Pentru asigurarea instituțiilor medicale cu dispozitive medicale pentru oxigenoterapie, până în momentul de faţă, au fost achiziționate 92 de ventilatoare și 400 de concentratoare de oxigen staţionare şi portabile pentru terapia cu oxigen, în cadrul proiectului Băncii Mondiale ”Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”. În următoarea perioadă, urmează să mai fie achiziționate alte 200 de ventilatoare./vdraguta/atataru

(Agenţia de presă TASS – 9 aprilie)